Se dublează pensiile pentru români

Un proiect de lege depus la Senat prevede ca legea pensiilor să fie schimbată pentru o categorie de români. Dacă proiectul de lege trece, atunci aceștia vor primi indemnizații mai mari.

Beneficiarii cei mai vulnerabili ai sistemului public de pensii ar putea avea parte de o creștere semnificativă a veniturilor.

Agricultorii din România ar putea primi pensii cu aproape dublul sumei actuale, conform propunerii legislative.

Astfel, Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii ar putea suferi modificări în acest sens.

Concret, pentru fiecare an lucrat în agricultură, românii ar putea primi un punct de pensie echivalent cu 0,57255 puncte, valoarea actuală alocată fermierilor.

Potrivit proiectului de lege, fiecare an de muncă în fostele unități agricole cooperatiste și fiecare an de contribuție al țăranilor cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate primește un punct.

„Pentru fiecare an util realizat în cadrul fostelor unităţi agricole cooperatiste, precum şi pentru fiecare an de contribuţie realizat de ţăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, punctajul anual este 1 punct”, se arată în proiectul de lege.

Conform autorilor propunerii legislative, pensiile persoanelor care au lucrat în agricultură sunt semnificativ mai reduse în comparație cu cele ale altor pensionari.

În argumentarea propunerii legislative se subliniază o diferență considerabilă între nivelurile pensiilor.

pensii, pensii 2024, pensionară, pensionar
SURSA FOTO: Dreamstime

Agricultorii întâmpină dificultăți economice din cauza pensiilor

Persoanele din România care au activat în agricultură întâmpină dificultăți economice din cauza pensiilor reduse.

Cei care au propus proiectul de lege menționează că sumele pe care le primesc în prezent nu le permit să ducă o viață decentă.

Aceștia se confruntă adesea cu dificultăți economice în ceea ce privește achiziționarea medicamentelor, a alimentelor și plata serviciilor necesare pentru trai.

„Astfel, aceştia se regăsesc adeseori în dificultăţi economice atunci când vine vorba de procurarea medicamentelor. A alimentelor şi plata serviciilor necesare traiului”, se mai arată în proiectul legislativ.

Inițiatorii afirmă că impactul asupra bugetului de stat nu va fi semnificativ în cazul majorării pensiilor fermierilor. Argumentul lor se bazează pe faptul că numărul pensionarilor din acest sector în România nu este foarte mare.

Inițiatorii legii susțin că trendul statistic indică o scădere în această categorie. Totuși, ei consideră puțin probabil ca această tendință să continue în generațiile viitoare.

„Trendul statistic arată faptul că această categorie este în scădere. (…) Este însă puţin probabil ca aceasta să se perpetueze în generaţiile viitoare şi să creeze o problemă bugetară pe termen lung”, susțin inițiatorii legii.