Nicolae Ciucă anunță că pensiile vor crește de două ori în 2024
Liderul PNL Nicolae Ciucă explică faptul că pensiile urmează să crească în două etape. Prima majorare se va aplica „la 1 ianuarie cu 13,8% – rata inflaţiei”. A doua majorare va avea loc în toamna anului viitor, „la 1 septembrie, prin recalcularea pensiilor conform noii legi”. Tot el anunță și noi beneficii pentru mame, acestea vor avea dreptul la reducerea vârstei de pensionare cu până la 3 ani şi 6 luni.
Potrivit președintelui Senatului, noua lege a pensiilor este un important pas „în direcţia corectitudinii şi a echităţii”. El susține că în urma recalculării, nicio pensie nu va scădea.
În ceea ce le privește pe mame, el anunță că femeile care au născut copii înainte de vârsta de 16 ani se pot pensiona mai devreme cu până la 3 ani şi 6 luni.
„Prin noua lege a pensiilor, facem un pas semnificativ în direcţia corectitudinii şi a echităţii. În urma recalculării pensiilor aflate în plată, o mare parte dintre pensionari vor beneficia de sume mai mari şi cu siguranţă nicio pensie nu va scădea. Anul viitor, pensiile vor creşte în două etape: la 1 ianuarie cu 13,8% – rata inflaţiei şi, ulterior, la 1 septembrie, prin recalcularea pensiilor conform noii legi”, a scris Nicolae Ciucă, marţi pe Facebook.
Ciucă laudă cu această ocazie partidul pe care îl reprezintă. El susține că PNL-ul a majorat pensiile cu peste 40% în trei ani. Tot el a accentuat faptul că în Coaliție sunt susținute principiile fundamentale de „contributivitate, stabilitate, solidaritate şi egalitate”.
„Am dus punctul de pensie de la 1.265 lei, cât era în anul 2020, până la 1.785 lei, cât este în prezent. Şi asta vom continua să facem în coaliţie. Sunt introduse beneficii suplimentare pentru mame: femeile care au născut şi crescut mai mulţi copii până la vârsta de 16 ani pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu o durată de până la 3 ani şi 6 luni”, a mai precizat liberalul.
Marcel Ciolacu anunță eliminarea inechităților
La rândul său, premierul Marcel Ciolacu confirmă faptul că pensiile vor crește de două ori în 2024. Totul se datorează unui principiu de bază, potrivit căruia toți românii ar urma să primească „pensii egale, pentru muncă egală”.
„Pensiile vor crește de două ori anul viitor! La 1 ianuarie cu 13.8% și la 1 septembrie prin aplicarea noii legi a pensiilor, care va elimina inechitățile. (…) Pensii egale, pentru muncă și contribuții egale. Acesta este principiul de bază pe care l-am stabilit astăzi în Coaliție pentru noua lege a pensiilor”, a subliniat premierul.
Premierul Marcel Ciolacu dorește ca legea să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024.