Se schimbă modul de impozitare a pensiilor de serviciu
Se schimbă modul de impozitare a pensiilor de serviciu. Tribunalul Alba a dat o decizie care schimbă radical modul în care sunt impozitate pensiile de serviciu în România. Această hotărâre se aplică nu doar unui fost lucrător al Serviciului Român de Informații (SRI), ci tuturor beneficiarilor de pensii de serviciu, inclusiv judecătorilor și procurorilor. Decizia în cauză a fost emisă în cadrul dosarului nr. 139/107/2024 și poartă numărul de sentință 1850/2024.
Sentința a fost pronunțată în contextul unei acțiuni înaintate de reclamantul Antonie Florin împotriva Serviciului Român de Informații (UM 0994 București – Casa de Pensii Sectorială a SRI prin Direcția Juridică UN 01 București).
Reclamantul a contestat modalitatea de calcul a impozitului pe pensie, solicitând aplicarea unui principiu echitabil de impozitare progresivă doar asupra părții de pensie care depășește plafonul neimpozabil de 2.000 de lei.
Tribunalul Alba a admis acțiunea reclamantului și a dispus recalcularea impozitului datorat asupra pensiei acestuia. Mai exact, instanța a stabilit că impozitarea progresivă trebuie aplicată exclusiv asupra părții din pensie care depășește plafonul de 2.000 de lei, și nu asupra întregii sume.
În consecință, Casa de Pensii Sectorială a SRI este obligată să plătească diferențele de pensie rezultate, retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2024, actualizate cu indicele de inflație și majorate cu dobânda legală.
Ce arată minuta sentinței?
În minuta sentinței se arată că Tribunalul admite acțiunea înaintată de reclamantul Antonie Florin. Drept urmare, obligă Casa de Pensii Sectorială a SRI să calculeze impozitul corect, aplicând cotele de impozit progresiv doar asupra sumei care depășește plafonul neimpozabil de 2.000 de lei.
De asemenea, pârâta la plata diferențelor de pensie rezultate, retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2024, ajustate cu indicele de inflație și dobânda legală.
Minuta arată că Tribunalul respinge solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată.
„Admite actiunea privind pe reclamant ANTONIE FLORIN si pe parat SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII UM 0994 BUCURESTI – CASA DE PENSII SECTORIALA A SERVICIULUI ROMAN DE INFORMATII PRIN DIRECTIA JURIDICA UN 01 BUCURESTI, cu sediul in mun. Bucuresti, sectorul 2, str. General David Praporgescu nr. 24-26.
Obliga parata la calcularea corecta a impozitului datorat asupra pensiei reclamantului, respectiv prin aplicarea cotelor de impozit progresiv doar asupra partii din pensie care depaseste plafonul neimpozabil de 2000 lei. Obliga parata la plata catre reclamant a diferentelor de pensie rezultate, retroactiv incepand cu data de 1.01.2024 si pana la data calcularii corecte a impozitului, sume ce urmeaza a fi actualizate cu indicele de inflatie si la care se va adauga dobanda legala, calculate de la data scadentei pentru fiecare drept de pensie in parte si pana la data platii efective.
Respinge solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecata. Cu apel in 30 zile de la comunicarea, cererea de apel urmand a fi depusa la Tribunalul Alba. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei conform art. 402 C.pr.civ, astazi, 26.06.2024”.
Tipuri de pensie de serviciu
Potrivit legii, există trei tipuri de pensie de serviciu. Este vorba despre:
- pensia pentru limită de vârstă
- anticipată
- anticipată parțială
Legea nr. 223/2015 arată că au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă
- au o vechime efectivă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu
Legea aceasta mai arată că vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, prevăzută la alin. (1) lit. a), este de 60 de ani.