Anunțul serii despre pensiile speciale! Banca Mondială a emis deja raportul. Iată care a fost reacția ministrului Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, privind raportul respectiv.
În câteva săptămâni vom avea proiectul gata şi aprobat în Parlament
Duminică, 26 februarie 2023, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a venit cu o primă reacție asupra raportului Băncii Mondiale despre pensiile speciale.
Potrivit spuselor sale, în cadrul Guvernului de la București s-a aprobat un memorandum în care toate ministerele, care au în coordonare legea pensiilor speciale (Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Justiţie, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Transporturi), să discute, sub coordonarea premierului României, Nicolae Ciucă, despre acest raport şi apoi să se vorbească cu reprezentanții Comisiei Europene (CE).
„Cei care fac acuzații și mult zgomot nu au venit niciodată cu o soluție. Chiar au fost la guvernare. Mă refer la USR. Noi trebuie să rezolvăm aceste inechități. Eu nu cunosc costul pensiilor militare, nu sunt la Ministerul Muncii. De altfel, niciuna din aceste legi nu este apanajul Ministerului Muncii, fiecare minister are în coordonare aceste legi. (..) Eu am studiat raportul Băncii Mondiale, cu siguranţă trebuie să îl studiem amănunţit, să fim foarte atenţi la acest raport.
Pensiile speciale nu sunt pentru tranşa doi din PNRR ci pentru tranţa trei, pentru cererea de plată numărul 3. Această lege este jalon pentru cererea de plată nr 3 din PNRR, cererea de plată nr 2 nu are nicio legătură cu acest subiect. Raportat la prevederile din PNRR, două concluzii sunt extrem de importante pentru noi, cei care am lucrat la acest proiect.
În primă fază, se spune foarte clar din raport, toate măsurile vor reduce numărul beneficiarilor eligibili pentru pensia de serviciu şi vor creşte ponderea pensiilor acestora, ca urmare a contribuţiilor plătite, ceea ce întăreşte alinierea prestaţiilor la principiul contributiv. Probabil în câteva săptămâni vom avea proiectul gata şi aprobat în Parlament”, a declarat, duminică, Marius Budăi în cadrul unei emisiuni TV de pe Digi24.
Banca Mondială propune patru scenarii de reformă pentru pensiile militare
Potrivit raportului emis de către Banca Mondială, modificările aduse pensiilor militare în perioada 2015-2019 ar putea avea un impact pe termen lung, având ca rezultat scăderea treptată a cheltuielilor cu pensiile militare ca pondere din PIB şi, în timp, reducerea generozităţii prestaţiei în comparaţie cu prestaţia medie în sistemul general de pensii.
În 2019, valoarea medie a pensiei militare a fost de peste trei ori mai mare decât prestaţia medie în sistemul general de pensii, iar în 2022 raportul s-a redus la 2,4 ori. În prezent, Banca Mondială propune patru scenarii de reformă pentru pensiile militare.
Scenariul 1 presupune menţinerea actualelor prevederi legislative. Se ia în considerare o rată de înlocuire de 65% pentru o formulă de beneficii pentru carieră pe 25 de ani, cu o reducere (sau creştere) de 1% pentru fiecare an de serviciu sub (sau peste) ţinta de 25 de ani şi baza de venit de 6 luni pentru calcul a pensiilor. Include, de asemenea, indexarea anuală a prestaţiilor de 2,8% în 2022, 7,8% în 2023 şi inflaţia decalată de 2 ani, după aceea, urmând regulile actuale de indexare.
În ipoteza că salariile în economie vor creşte mai mult decât inflaţia, este de aşteptat ca adecvarea relativă a beneficiilor să scadă. În timp ce pensia medie brută astăzi reprezintă aproximativ 77% din salariul mediu pe economie, se preconizează că acest raport va scădea la 63% până în 2030 şi sub 50% până în 2037. Impactul pe termen lung al reformelor ce au vizat pensiile militare în trecut (în principal reducerea ratei de înlocuire la 65% şi trecerea la indexarea în funcţie de rata inflaţiei) ar reduce rata beneficiilor pe termen lung la niveluri comparabile cu pensia generală sistem, se menţionează în document.
Scenariul 2 presupune o perioada de referinţă de 12 luni. Această modificare are un impact modest asupra cheltuielilor cu pensiile şi asupra nivelurilor pensiilor în comparaţie cu scenariul de bază. Cheltuielile totale cu pensiile sunt reduse cu cel mult 2% în perioada de simulare şi rămân la niveluri similare faţă de valoarea de referinţă pe toată perioada de simulare (cu cheltuielile medii pe termen lung de 0,72% PIB).
Scenariul 3 presupune o modificare a formulei, astfel încât rata ţintă de înlocuire să scadă la 45% pentru o carieră de 25 de ani în sistem. Acest scenariu ar reduce semnificativ cheltuielile cu pensiile şi nivelul beneficiilor. Cheltuielile cu pensiile urmează o traiectorie descendentă mai marcată după 2027, ajungând la 0,6% din PIB până în 2047 şi apropiindu-se de 0,5% din PIB până în 2070 (cu cheltuielile medii pe termen lung de 0,62% din PIB). Nivelurile relative ale beneficiilor scad mai rapid în acest scenariu, raportul beneficiilor scăzând sub 60% până în 2032 şi sub 40% până în 2047. În ciuda acestui fapt, adecvarea beneficiului va scădea substanţial, eliminând potenţial economiile de cheltuieli proiectate.
„Până în 2070, rata beneficiilor va converge către cea proiectată pentru sistemul general de pensii datorită ratei de indexare mai scăzute utilizate. Acest lucru poate duce la presiuni sporite de a revizui salariile militare, de a implementa măsuri ad-hoc pentru a ţine evidenţa între salariile din economie şi pensiile militare sau de a schimba regulile de indexare – oricare dintre acestea ar putea elimina economiile proiectate. Aşadar, pe termen lung, acest scenariu nu ar duce la reducerea cheltuielilor pe termen lung”, a transmis Banca Mondială.
Scenariul 4 evaluează impactul prelungirii perioadei de referinţă pentru calcularea câştigurilor medii de la perioada curentă de 6 luni la o medie pe întreaga carieră. Rezultatele acestei eventuale modificări ar fi similare cu rezultatele menţionate pentru scenariul anterior (rata de înlocuire de 45%). Ca şi în scenariul precedent, cheltuielile cu pensiile scad sub 0,6% din PIB după 2047 şi sub 0,5% după 2068 (cu cheltuielile medii pe termen lung de 0,61% din PIB).
În plus, raportul mediu al beneficiilor urmează un model foarte asemănător ca în scenariul anterior. Raportul dintre pensia militară medie şi salariul mediu pe economie scade în acest scenariu sub 60% după 2029 şi ajungând la 30% până în 2060, cu prestaţii medii puţin mai mici spre sfârşitul perioadei.