Ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus că înainte de trimiterea de către România a celei de-a patra cereri de plată în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, guvernanţii vor finaliza modificarea legislaţiei privind pensionarea.
Marius Budăi a anunţat că, înainte de trimiterea de către România a celei de-a patra cereri de plată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), guvernanţii vor finaliza modificarea legislaţiei privind pensionarea, el subliniind că principiul de la care se porneşte în această privinţă este cel de „rezolvare a inechităţilor din sistem”, alte principii luate în calcul fiind cel al sustenabilităţii şi cel al predictibilităţii în ceea ce priveşte majorările ulterioare de pensii.
Trei variante de discuții
”Am înaintat coaliţiei, spre discuţie, trei variante de discuţii, în urma a ceea ce am lucrat cu colegii mei de la Casa Naţională de Pensii, cu cei din Ministerul Muncii.
Imediat vom forma, la nivel de coaliţie, un grup de lucru format din parlamentari, în special cei din comisiile pentru muncă, dar şi alţi parlamentari care îşi doresc să participe la acest grup de lucru şi cred că până la cererea de plată numărul 4 din PNRR cu siguranţă vor fi gata”, a afirmat Marius Budăi, joi, la Ploieşti, unde a participat la un târg de meserii.
Impactul bugetar trebuie avut în vedere
Budăi a precizat că în stabilirea prevederilor noii legislaţii privind pensiile trebuie ţinut cont de impactul bugetar, dar şi de asigurarea unei ”predictibilităţi a majorărilor ulterioare”.
„Principiul este acela care a fost şi a stat în picioare şi la legea 127. Noi am avut o lege, dar, din păcate, eu sunt şi om politic şi fac politică – o guvernare strict de dreapta a pus această lege între paranteze, cum a pus şi legea salarizării şi atunci suntem într-o situaţie în care avem inechităţi tot mai mari şi în salarizare, dar în primul şi în primul rând principiul din legea 127 de la care noi PSD, când am acceptat în noiembrie 2021 să intrăm la guvernare, am spus că plecăm în analiza noastră.
Principiul principal este acela de a rezolva inechităţile din sistem. Acum avem o problemă care traversează nu doar România. Venim după COVID, criză financiară, război la graniţă.
Trebuie să vedem, pentru că impactul bugetar este unul destul consistent, (…) în ce perioadă de timp îşi permite România să rezolve acel impact, dar trebuie rezolvate inechităţile din sistem şi a asigura şi o predictibilitate a majorărilor ulterioare. Acesta este principiul de la care am pornit”, a adăugat Marius Budăi.