Data când vin pensiile în luna mai 2024. Anunț pentru milioane de pensionari

Data când vin pensiile în luna mai 2024. La fel ca în luna aprilie, și în luna mai va exista o întârziere de o zi pentru plata pensiilor în Italia. Pentru că ziua de 1 mai este zi liberă, plata pensiei se va face începând cu ziua următoare, adică din 2 mai pentru cei care primesc pensia în numerar, prin poștă.

În ceea ce privește celelalte luni ale anului, există unele diferențe privind încasarea pensiilor între cei care au pensia în contul curent (bancar sau poștal) sau pe carnetul poștal cu IBAN și cei care merg personal, lunar, la oficiul poștal pentru a ridica banii numerar direct de la ghișeu.

Majorarea de 5,4% continuă să se aplice și pensiei din mai 2024

În plus, majorarea aplicată prin reevaluarea automată, de 5,4%, continuă să se aplice și pensiei din mai 2024, scrie ziarul italian Il Messaggero.

Datele pentru plata pensiei:

Pentru cei care NU încasează pensia pe card, ci în numerar, la poștă, calendarul primirii pensiei este următorul:

  • joi 2 mai, cei cu nume de familie de la A la B;
  • vineri 3 mai, cei cu nume de familie de la C la D;
  • sâmbătă, 4 mai (numai dimineața) nume de familie de la E la K;
  • luni 6 mai de la L la O;
  • marți 7 mai – nume de familie de la P la R;
  • miercuri 8 mai – nume de familie de la S la Z.

Pentru cei care au pensia pe contul curent (poștal sau bancar) sau pe carnetul poștal, ca și în aprilie, pensia se amână cu o zi în luna mai, urmând a intra în cont începând cu 2 mai.

Italia
Harta Italiei / SURSA FOTO: Dreamstime

Majorarea scade în funcție de cuantumul pensiei

Luna mai 2024 va înregistra o îmbunătățire continuă a pensiilor italienilor datorită efectului susținut al unei creșteri de 5,4% care a început în ianuarie, oferind pensionarilor o creștere semnificativă, față de aceeași lună a anului precedent.

Majorarea scade în funcție de cuantumul pensiei. Această creștere, va avea ca rezultat o reducere fiscală semnificativă. Se va aplicata pensiilor mici și pensiilor între 15.001 de euro și 28.000 de euro,

Acești pensionari vor beneficia de o reducere a cotei IRPEF la 23%, în urma eliminării categoriei anterioare de 25%. Pentru a oferi o imagine clară a impactului acestei reevaluări asupra pensiilor, iată câteva detalii ale creșterilor pentru fiecare interval de cuantum al pensiei:

  • pensionarii cu o pensie lunară de 1.000 de euro vor înregistra o creștere brută de 54 de euro pe lună;
  • cei care primesc 1.500 de euro pe lună vor avea o creștere brută de 81 de euro;
  • pensiile de 2.000 de euro pe lună vor crește cu 108 de euro brut;
  • pentru cei care primesc 2.500 de euro, majorarea va fi de 114,75 euro brut, reflectând un procent de reevaluare de 4,59%;
  • pensiile de 3.000 de euro pe lună avea o creștere de 85,80 euro, cu o reevaluare de 2,86%;
  • sumele de 3.500 euro și 4.000 euro pe lună vor beneficia de un spor de 88,55 euro, respectiv 101,20 euro brut, ambele calculate pe un procent de 2,53%;
  • pentru cei cu o pensie de 5.000 euro, majorarea va fi de 100 euro brut, cu o reevaluare de 2%.

Ziua plății

În fine, cei care primesc 6.000 de euro vor înregistra o creștere de 71,40 euro brut, cu o reevaluare de 1,19%. Cei care își încasează pensiile la poștă, ziua de plată va 2 mai. Se va termina pe 8 mai.

Pentru cei care primesc pensia pe card, data disponibilității pensiei va fi din 2 mai.