Lia Olguța Vasilescu susține că majorarea pensiilor cu 40% a fost făcută. Fostul Ministru al Muncii a explicat că, dacă se adună toate creșterile operate după apariția Legii privind sistemul public de pensii, va ieși procentul la care a făcut referite.

„Acea majorare de 40/% s-a făcut. Să știți dacă a adunat toate majorările de după apariția legii 127, o să vedeți că s-a făcut acea majorare. Problema este altă, s-a făcut sigur în trepte, câte 10% dar problema este altă, că nu se aplică încă legea 127″, a spus liderul PSD.

Recalcularea tuturor pensiilor nu a fost încă realizată

Ea a susținut că în perioada în care a fost șefa ministerului Muncii, pensiile au crescut cu 60%, iar pensia minimă a crescut cu 78%.

„Pe mandatul meu cât am fost ministru, pensiile au crescut cu 60%, iar pensia minimă a crescut cu 78% după care a urmat sigur și această majorare despre care discutăm. Dar legea 127 spune mult mai multe lucruri, vorbește despre inechități care ar putea fi rezolvate.

Însă toate aceste lucruri se pot rezolva doar în momentul în care se face recalcularea tuturor pensiilor din România, care, din păcate, nu a fost dusă la bun sfârșit, astfel încât legea 127 să se poate aplică”, a comentat Lia Olguța Vasilescu, potrivit realitatea.net.

Adevărul despre inechitățile din sistemul de pensii

Olguța Vasilescu a explicat că într-unul din jaloanele PNRR se spune că trebuie să dispară inechitățile și că pentru asta ar trebui modificată legea 127.

„Nici poveste de așa ceva. Legea 127 tocmai la asta se referă, din păcate, însă nu a fost aplicată pentru că 2 ani de zile s-a întârziat că să se facă recalculările care au început abia în anul 2021, dacă nu mă înșel, când am început practic un fel de reevaluare a dosarelor, introducerea datelor în calculator astfel încât în momentul în care când sunt reevaluate toate dosarele de pensii să poată să să se aplice legea 127”, a mai arătat liderul PSD.

Olguța Vasilescu așteaptă finalul discuțiilor de la Bruxelles

Ea a ținut să explice că lucrurile vor fi mai clare abia după ce se vor finaliza discuțiile cu Banca Mondială și cu cei de la Comisia Europeană.

„Dar rămâne de văzut, pentru că până în acest moment sunt discuții în continuare cu Banca Mondială, sunt discuții în continuare cu Comisia Europeană și rămâne de văzut cum va arată formă finală,” a spus Olguța Vasilescu.