Pensiile a peste 100.000 de români riscă să intre mai târziu sau fără măririle promise, conform unor surse din Ministerul Muncii. Astfel, există o serie de probleme între minister și Casa de Pensii.
După ce s-au încheiat simulările pentru recalculările pensiilor din grupele I şi II de muncă, ar trebui ca cei de la Casa de Pensii să fie în situaţia în care până pe 10 aprilie să tipărească primele taloane de pensii cu pensiile majorate şi recalculate în cazul celor care au lucrat în grupele I şi II de muncă şi s-au pensionat în condiţii mai puţin favorabile.
Surse de la vârful Ministerului Muncii spun însă că zilele acestea urmează să se întocmească primele decizii de plată pentru recalculările din grupele I şi II de muncă, urmând ca primele pensii majorate să fie virate la finalul lunii aprilie, potrivit romaniatv.net.
Din momentul în care vor fi gata, plăţile ar trebui să se facă pe 27 şi 30 aprilie. Este vorba despre primele pensii care ar trebui să ajungă la oameni. Majorările sunt undeva la 33 la sută. Aproape 100.000 de oameni se află în această situaţie.
Procesul de recalculare ar trebui să dureze în mod normal un an, respectiv din luna octombrie a anului trecut, până în octombrie anul acesta. Cei care primesc deciziile de plată, în momentul în care primesc pensia vor primi şi banii care li se cuvin începând cu luna octombrie a anului trecut.
Recalcularea pensiilor actuale, stabilirea studiilor de masterat şi doctorat ca vechime în muncă, reducerea vârstei de pensionare pentru mamele care au născut trei copii şi stabilirea unui singur tip de pensie anticipate sunt doar câteva prevederi deosebit de importante incluse în proiectul de lege privind sistemul public de pensii. Actul normativ, care a fost adoptat anul trecut de Parlament, se va afla în atenţia Curţii Constituţionale. CCR trebuie să decidă pe 27 februarie ce se întâmplă cu proiectul de lege amintit, ale cărui prevederi se vor aplica din septembrie 2021.