Ministrul Muncii, Marius Budăi, a avut mai multe replici dure la adresa USR pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ce spune ministrul?
Un PNRR scris la secret
Miercuri, în cadrul dezbaterii „Ora Guvernului” din plenul Senatului, Marius Budăi, ministrul Muncii, a susținut că USR a formulat în secret un PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență). El a mai comentat că partidul nu a discutat acest plan cu sindicatele și patronatele, pe care USR regretă acum că le-a ignorat.
„Lipseşte o pancartă la dumneavoastră, să ştiţi, o pancartă pe care să o poarte Stelian Ion, să scrie: Am tăiat pensiile speciale când am fost ministrul Justiţiei. Asta ar fi fost, cred că, chiar corect. Poate mai este o pancartă cu domnul Dan Barna când era vicepremier şi a spus că o să dea OUG ca să taie pensiile speciale, dar nu o aveţi şi pe aia acum, dar nu-i nimic, putem discuta. Aţi avut un PNRR scris la secret, nedezbătut, sindicatele şi patronatele, adică partenerii sociali, dacă nu ştiţi cine-s ăia – au spus asta public, că aţi refuzat orice dezbatere cu cei interesaţi, adică cu sindicatele şi cu patronatele, celor care le plângeţi de milă acum”, spune ministrul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).
Ministrul Marius Budăi a continuat prin a spune ”când dvs. eraţi în Guvern şi aţi ascuns prin ministra dvs. a Sănătăţii pe părinţii şi bunicii noştri, în casă, nu le-aţi dat niciun leu la pensii, dar acum le prinde de grijă. E ok. Cred că sunteţi extrem de nostalgic şi vă pare foarte mult rău de banii din consultanţă, nu-i aşa? Cred că după ăia plângeţi acum. Vorbiţi de bunătate, de echitate, de coeziune. De unde grijile astea la USR, când dvs., repet, când aţi fost în Guvern, nu aţi dat niciun leu oamenilor. Vorbiţi de mediul economic când colegul dvs., ministrul Năsui, a blocat măsuri pentru mediul economic?”.
Nu se vor pierde bani prin PNRR
Ministrul Muncii a garantat că nu se vor pierde fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Îi asigur pe cetăţeni, aşa cum şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că suntem extrem de determinaţi să terminăm cu aceste abuzuri, să rezolvăm aceste probleme şi, cu siguranţă nu se va pierde niciun ban din PNRR din cauza reformelor.
Vizavi de timinguri şi de date, tehnicul, nu politicienii din Comisia Europeană, tehnicul din Comisia Europeană şi-a dat seama că trei reforme extrem de importante, aşezate alandala în PNRR doar la trei luni de zile, nu pot fi făcute decât aşa cum aţi lucrat dvs., la secret.
Ori, pe aceste reforme trebuie avute foarte multe discuţii. Bănuiesc că ştiţi măcar definiţia dialogului social”, a completat Marius Budăi.
Modificările din PNRR trebuie atent aprofundate
Potrivit acestuia, modificările prezentate în PNRR necesită o discuție aprofundată și vor fi discutate.
„Noi, această coaliţie, am stabilit foarte, foarte clar că vom avea atâtea discuţii câte vor fi necesare cu sindicatele, cu patronatele, cu organizaţiile de pensionari şi, în general, cu toţi cei interesaţi, cu toate ministerele de linie, dacă vorbim de legea salarizării sau cu ministerele de linie care au în coordonare indemnizaţii şi legi speciale.
Am venit astăzi aici, în faţa dvs., cu respect, chiar dacă proiectul de lege a trecut de dvs. şi înţeleg că vreţi să vă mai vedeţi puţin pe la televizor şi sunteţi aşa într-un con de umbră. M-aţi invitat astăzi aici cu respect am răspuns invitaţiei, dar m-aţi invitat după ce aţi votat legea.
Nu e nicio problemă, am venit, dar mă gândeam că m-aţi invitat să-mi spuneţi cum aţi rezolvat dvs. această problemă când aţi fost la guvernare, dar nu aveţi ce să îmi spuneţi pentru că nu aţi rezolvat nimic, dar această coaliţie va rezolva această problemă”, a mai explicat Marius Budăi.
Au avut loc mai multe întâlniri cu Comisia Europeană
Acesta a subliniat că au avut loc o serie de discuții și dezbateri cu Comisia Europeană, precum și cu ministerele de resort responsabile de coordonarea indemnizațiilor și legilor stabilite și plătite în baza legilor specifice. Aceste deliberări au avut ca scop definitivarea proiectului de lege aprobat de Executiv.
„Conform primului raport emis de Banca Mondială pe marginea proiectului de lege aprobat de Guvern, principalul obiectiv, acel cu eliminarea abuzurilor din sistem – şi vă reamintesc câteva prevederi, cum ar fi interzicerea cumulării altor funcţii în afară de cea de magistrat – dacă până la acest proiect se putea ca doar cu o lună lucrată în magistratură să ai pensie de magistrat, de la acest proiect trebuie să ai strict 20 de ani, ca pe următorii 5 ani, gradual, să mai crească câte 1 an, nu va mai fi nicio pensie care să depăşească salariul, iar pentru cei care nu erau aliniaţi la principiul contributivităţii şi la vechimea minimă din sistemul public de pensii: diplomaţi, funcţionari ai Curţii de Conturi, funcţionari publici şi parlamentari s-a crescut vechimea de la 4 ani la 15 ani, adică exact cât este vechimea minimă în sistemul public, iar pentru diplomaţi a crescut vârsta de pensionare de la 60 la 65 de ani. La Senat, dvs. aici, prin discuţiile pe care le-am avut în coaliţie, aţi mai votat amendamente care au îmbunătăţit legea”, a completat Budăi.
A fost introdus un drept de opțiune
În plus, acesta a subliniat faptul că în lege a fost introdus un „drept de opțiune”, iar acum este interzisă acumularea mai multor pensii plătite în temeiul unor reglementări specifice.
„Toate aceste lucruri au fost discutate permanent cu cei interesaţi. Repet, încă o dată, ca să înţelegeţi, discutate, deci nu la secret, discutate cu proiectul de lege – are avizul Consiliului Superior al Magistraturii, iar în continuare aşteptăm ca astăzi sau mâine să apară raportul Băncii Mondiale şi pe amendamentele pe care dvs. se pare că aţi uitat că le-aţi votat, la Senat”, a conchis ministrul Muncii.