Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că acele categorii de persoane care primesc pensii de serviciu ar putea beneficia de aceste pensii, însă nu la vârsta de 50 de ani, ci la vârsta general acceptată pentru pensionare.

”Din punctul meu de vedere, nu e bine să ieşi la pensie la 50 de ani şi să primeşti pensie de serviciu. Poţi să primeşti pensia de serviciu dacă ai ieşit mai devreme la pensie, dar după ce ajungi la vârsta de pensionare valabilă pentru toată lumea.

Fiindcă şi eu pot să ies la 60 de ani, dacă am anii corespunzători, dar primesc o penalizare până la 65 de ani. Asta trebuie să fie valabil şi pentru judecători, şi pentru procurori, şi pentru poliţişti şi pentru toţi cei care pot în acest moment să se pensioneze mai repede. Eu spun care este punctul meu de vedere”, a declarat Kelemen Hunor, luni seară, la B1 Tv.

O lege a pensiilor care să treacă de CCR

El a adăugat că soluţia avansată pentru problema acestor pensii va fi una ”perfect constituţională”.

„Nu ne dorim o lege care după aceea pică la CCR. Nu ne putem juca cu acest subiect, şi nu numai din cauza banilor europeni”, a spus Hunor.

Vicepremierul a susţinut că nu este normal ca pensia unei persoane să depăşească venitul pe care aceasta l-a avut în perioada în care se afla în activitate.

”Dorinţa noastră este să găsim o soluţie corectă echilibrată şi constituţională, pentru că nimeni nu doreşte să pice la Curtea Constituţională, pentru că atunci iar o luăm de la capăt”, a punctat Kelemen Hunor.

Până la sfârşitul lunii martie va exista o formă finală a legii pensiilor

Pe de altă parte, Hunor a arătat că până la sfârşitul lunii martie va exista o formă finală a legii pensiilor speciale, aceasta urmând să fie una corectă, echilibrată şi constituţională, a anunţat luni vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR.

„Cu pensiile speciale – eu cred că până la sfârşitul lunii martie vom avea o formă finală a legii. Avem un grup de lucru, şi de la noi sunt doi specialişti, şi de la celelalte partide, vor veni în coaliţie şi, pe baza raportului Băncii Mondiale şi pe baza direcţiei date de coaliţie, sunt convins că lucrurile până la termenul stabilit şi asumat de România vor fi rezolvate. N-o să facem un lucru care nu corespunde principiilor din Constituţie”, a declarat Kelemen Hunor la B1 TV.