Astăzi, 29 martie 2023, proiectul de lege privind pensiile de serviciu figurează pe ordinea de zi a şedinţei Senatului. În timpul ședinței, senatorii și-au aruncat cuvinte grele, iar membrii partidului politic USR au criticat proiectul de lege privind pensiile speciale.
USR-ul susține că proiectul de lege privind pensiile speciale nu respectă principiul contributivității
Proiectul de lege privind pensiile speciale figurează pe ordinea de zi a şedinţei senatorilor, după ce, cu o zi în urmă, Comisia Juridică, Comisia de Apărare și Comisia de Muncă din cadrul Senatul României au adoptat raportul de admitere cu amendamente admise și respinse la proiectul de lege privind pensiile speciale. Astăzi, 29 martie 2023, senatorii vor da votul final, proiectul de lege urmând să fie trimis Camerei Deputaților, apoi președintelui României, Klaus Iohannis, pentru promulgare.
În timpul ședinței, senatorii și-au aruncat cuvinte grele unii altora. De exemplu, Radu Oprea a spus că poporul român trăiește, astăzi, în „emocrație”, existând „specialiști” care storc lacrimile cetățenilor români, „profitând de revolta din societate privind inegalitățile” din sistemul de pensii.
„Îmi aduc aminte un articol scris de domul (Vasile) Dîncu, care spunea că azi trăim în emocrație, nu în democrație, ”e” venind de la ”emoție”. Sunt unii specializați în această sală care vin azi să stoarcă o lacrimă cetățeanului român, profitând de revolta din societate privind inegalitățile. Inegalitățile din sistemul de pensii este una dintre aceste cauze care, într-adevăr, stârnesc această revoltă în societate.
Dar, din păcate, într-o perioadă a emoțiilor, argumentele logice nu mai sunt ascultate. Cei care vin să ne spună că trebuie să tăiem pensiile speciale pentru că pierdem banii din PNRR sunt cei care au introdus în secret, noaptea ca hoții, aceste prevederi în PNRR fără nicio dezbatere publică”, a spus, miercuri, Radu Oprea în plenul Senatului României.
De altfel, Ștefan Pălărie (USR) l-a atacat direct pe premierul României, Nicolae Ciucă, pentru că are un salariu de 16.400 de lei și este „un pensionar de lux, care primește 18.000 de lei, pe lângă cei 16.400 de lei.
„O să vorbim despre domnul premier Nicolae Ciucă, premierul țării, un om blajin, neconflictual, multă lume îl apreciază. Domnul Nicolae Ciucă își poată o primă cravată în funcție de salarizarea dumnealui, câștigă 16.400 de lei, net, are o cravată pentru acest salariu. Problema este că mai are o cravată, invizibilă, care e tot acolo, are o pensie specială. Domnul Ciucă este un pensionar de lux, care primește 18.000 de lei, pe lângă cei 16.400 de lei, pentru faptul că a ieșit în condiții speciale la pensie din armată. Nu mai spunem că a ieșit anticipat.
(…) În baza legilor dumneavoastră și a amendamentelor dumneavoastră, aș vrea să dau citire unui mic calcul, cu cât va fi impozitat. Domnul Nicolae Ciucă, am făcut un calcul, 550 de lei, nu știu cât este economia de la buget nici de la fondul de pensii, nu știu cum veți reuși să obțineți o mare performanță, Dvs ați făcut ca pensia specială de parlamentar să nu se mai numească pensie specială, ci indemnizație de parlamentar pentru limitare de vârstă. Această mică rebotezare, nu intră în incompatiblitatea de cumul de pensii. Va putea să aibă salariu, pensie specială de militar și încă o pensie specială de parlamentar”, a explicat Ștefan Pălărie.
Potrivit spuselor sale, proiectul de lege privind pensiile speciale „nu mută nicio pensie specială pe principiul contributivității, echitabil pentru toți cetățenii români, și nu contribuie la o sustenabilitate a sistemului de pensii.”
„Toate pensiile sunt pensii de serviciu, dacă nu sunt indemnizații sociale, se primesc în urma unui serrviciu pe care cetățeanul l-a avut. Mă așteptam din partea dvs să aduceți în acest moment echitate socială, pentru că vorbiți foarte des despre soluții, măsuri. Faptul că nu ați eliminat nicio pensie specială, faptul că aîși menținut și veți menține în continuare o dicrminare și o segregare socială ăîntre categorii sociale, arată doar că nu vă asumați, că vă temeți și că oferiți unor poli sociali, unor categorii și profesii mult mai multă dominare”, a adăugat Rodica Boancă (AUR).
În curând, se va da votul final pentru proiectul de lege privind pensiile speciale
La un moment dat, preşedintele interimar al Senatului României, Alina Gorghiu, a intervenit și le-a cerut colegilor ei să nu se mai vorbească „despre generalul Nicolae Ciucă în termeni ofensatori”.
„Am o rugăminte pentru vorbitori, înțeleg nevoia de a se afirma politic și de a jigni și de a dezbate pe lângă lege, dar o să vă rog să vă aduc aminte că vorbim despre legea pensiilor speciale și nu despre generalul Nicolae Ciucă. Simt nevoia unei precizări de dragul de a menține bunul simț în politica românească.
Când domnul (Ștefan) Pălărie o să fie în teatrul de operațiuni în Afganistan și Irak, când o să fie șeful Statului Major, când o să aibă o carieră care să ducă armata la credibilitatea pe care o are și nu scorul USR, atunci o să vă rog să vorbiți despre generalul Ciucă în termenii ofensatori în care ați vorbit. Până atunci ar trebui, fiecare dintre noi, să vorbim despre lege”, le-a zis Alina Gorghiu colegilor ei.
„Nu sunt de acord când aud cum se vorbește despre colegii militari, colegii care au ieșit la pensie. Această pensie medie e de aproximativ 4000 de lei în armată. (…) Văd că vorbesc foarte mulți despre armată și sunt foarte mulți care nu au făcut armata. Poate ar trebui să organizăm o tabără militară și să-i invităm să vadă ce înseamnă să faci armata. Pensia nu e nici nesimțită, nici specială, ci este pensie militară. Cei care au pensii mai mari au fost în teatre de operațiuni. Știți ce condiții sunt? Poate ați văzut în filme cei care ne țineți teorie”, a completat Virgil Guran (PNL).