Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate organizează vineri, de Ziua Armatei, un miting de protest în Piaţa Victoriei, ca urmare a nemulţumirilor legate de discriminările din Legea salarizării unitare şi Legea pensiilor.

„Am hotărât (…) să organizăm un miting de protest în Piaţa Victoriei, de Ziua Armatei, 25 Octombrie (…) SCMD i-a chemat pe toţi aliaţii, rezervişti şi civili din cadrul CNSC, nemultumiţi de minciunile şi discriminările existente în Legea salarizării unitare şi legislaţia la pensii. Vom vorbi, aşadar, în numele a mai mult de 1.500.000 de voturi, cât reprezintă militarii şi poliţiştii în activitate, în rezerva şi în retragere, cu familiile lor”, precizează sindicaliştii într-un apel transmis premierului demis, Viorica Dăncilă.

Aceştia subliniază că vor prezenta premierului „soluţia practică de revenire la textul promulgat al Legii reparatorii nr.223/2015 (privind pensiile militare de stat – n.red.)”, „cu rugămintea” de a-şi asuma înscrierea ca iniţiativă legislativă în Parlament şi de a da avizul Guvernului în regim de urgenţă.

„Textul în cauză a fost prezentat şi este acceptat, nu numai de foarte mulţi parlamentari PSD, dar şi de lideri ai PNL, USR, Pro Romania şi PMP. Vă vom prezenta, de asemenea, şi revendicările pe care le vor depune reprezentanţii structurilor sindicale socio-profesionale aliate. Am convenit cu Secretariatul General al Guvernului ca o delegaţie a manifestanţilor să vă înmâneze documentul în cadrul mitingului, vineri, la orele 12:30”, se mai menţionează în apel.

Luna trecută, SCMD anunţa că a depus la Primăria Bucureşti cerere pentru aprobarea organizării unui miting de protest faţă de nivelul pensiilor rezerviştilor, militarilor şi poliţiştilor, pentru data de 25 octombrie, cererea având în vedere prezenţa a 20.000 de persoane.

„Protestele vizează discriminările la care au fost supuşi rezerviştii, militarii şi poliţiştii activi, aliaţii noştri civili din CNSC (Consiliul Naţional al Societăţii Civile, n.red.) prin Legea salarizării unitare, legislaţia la pensii şi îndeosebi prin anularea, practic, a prevederilor Legii pensiilor militare de stat de către OUG-urile emise de guverne, neconstituţional, din decembrie 2015 şi până astăzi”, se preciza într-un comunicat al SCMD.

În cererea adresată Primăriei Capitalei, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Mircea Dogaru, susţinea că scopul protestului este „strict social, vizând exprimarea nemulţumirilor legate de discriminările produse de Legea salarizării unitare şi legislaţia la pensii, îndeosebi de modificările produse Legii pensiilor militare de stat prin ordonanţe de urgenţă”.