Blocul Național Sindical exprimă îngrijorarea sa față de modificările legislative propuse în cadrul Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. În context, se atrage atenția că legea și normele de aplicare nu fac altceva decât să creeze confuzii și vor conduce la interpretări diferite, neaplicarea unitară a legii și la discriminări între pensionari.
Blocul Național Sindical atrage atenția că prevederile art. 46 alin.(2) din Legea nr. 360/2023 și art. 19 din Normele metodologice sunt susceptibile din perspectiva a mai multor efecte juridice. Acestea ar fi:
– obiectul de reglementare și scopul urmărit ale art. 46 alin.(2) din Legea nr.360/2023 ridică probleme de neconstituționalitate, în ceea ce privește interzicerea cumului pensiei cu salariul;
– normele mai sus-menționate nu sunt corelate cu prevederile art.56 din Codul muncii, care prevăd posibilitatea continuării activității persoanei care îndeplinește condițiile cumulative de pensionare în baza aceluiași contract individual de muncă;
– se încalcă principiul legii secundare, în sensul că normele de aplicare ale Legii nr.360/2023 adaugă la lege;
– se instituie situații discriminatorii între pensionari.
BNS atrage atenția asupra prevederii interzicerii cumulului pensiei cu salariul
Noua lege a pensiilor instituie, practic, interzicerea cumulului pensiei cu salariul până la vârsta de 70 de ani. Acest lucru se petrece chiar dacă se referă la posibilitatea de a opta între pensie și continuarea activității.
Conform BNS, legea, însă, nu precizează dacă pensionarii pot continua activitatea la același angajator sau la un angajator diferit, în baza aceluiași contract individual de muncă sau în baza unui alt contract.
Legea este considerată ambiguă
Totodată, legea este ambiguă, susține BNS. Asta pentru că nu prevede ce se întâmplă după împlinirea vârstei de 70 de ani. Mai exact, nu spune dacă pensionarul mai poate să muncească sau dacă interzicerea cumulului nu se mai aplică în cazul lor.
Un alt aspect asupra căruia se atrage atenția este legat de normele de aplicare menite să pună executare prevederile legii. Acestea vorbesc despre continuarea activităţii în baza aceluiaşi contract de muncă. În plus, mai instituie alte 4 noi situații în care opțiunea între pensie și continuarea activității nu se aplică.
„Legea, așa cum e scrisă ea, în primul rând încalcă drepturi fundamentale ale omului – dreptul fundamental la pensie și dreptul la muncă; ne îndepărtăm de principiile democratice și standardele internaționale privind drepturile omului”, se arată în comunicatul de presă.
Se pot crea discriminări între pensionari
BNS a mai spus că normele de aplicare ale legii nu sunt în concordanță cu legea și vor crea confuzii în practică. În opinia acestora, în loc să clarifice și să completeze legea, acestea adaugă la confuzia deja existentă și va conduce la discriminări între pensionari.
„Așadar, legea și normele de aplicare nu fac altceva decât să creeze confuzii și vor conduce la interpretări diferite, neaplicarea unitară a legii și la discriminări între pensionari”, se mai arată în document.
BNS trage atenția că pensionarii vor fi puși în situația de a renunța la continuarea activității lor la o vârstă la care se bucură de o experiență importantă. O altă variantă este că vor fi puși în situația de a renunța la pensie, un drept câștigat. La fel, angajatorii vor fi puși în situația să renunțe la profesioniști, obligați să opteze pentru pensie.
În acest sens, Blocul Național Sindical va pregăti o notă de fundamentare și un proiect de lege care să îndrepte cele enumerate mai sus.