Pensionarii care beneficiază de o dublă recalculare. Anunțul venit de la Casa de Pensii

pensii, pensie, pensia, pensionari

SURSA FOTO: Dreamstime

Anumiți români vor beneficia de o dublă recalculare, anunță șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu. El a precizat cine sunt aceștia și care sunt condițiile pentru a trece printr-un nou proces de recalculare. De asemenea, el a mai spus că toate dosarele de pensii au fost deja procesate și integrate în mediul digital.

Toate dosarele de pensii au fost deja procesate

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a indicat că practic toate dosarele de pensii au fost deja procesate și integrate în mediul digital. Este vorba de 99% dintre acestea.

În perioada următoare vor fi emise deciziile de pensionare, care ulterior vor fi distribuite către toate casele de pensii. Daniel Baciu a declarat că, odată ce deciziile de pensionare ajung la casele de pensii, acestea vor fi tipărite și expediate către beneficiari.

Documentele vor fi livrate beneficiarilor în această vară. Președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, garantează că nu vor exista întârzieri și că toți vor beneficia la timp de marea recalculare programată pentru toamnă.

Pe de altă parte, Daniel Baciu a promis că nicio pensie nu va fi redusă, deși nu toți beneficiarii vor vedea o creștere a veniturilor. Pensionarii cu un stagiu de cotizare sub 25 de ani vor rămâne cu aceeași sumă.

SURSA FOTO: Facebook

Pensionarii care vor beneficia de două recalculări

Anumiți pensionari vor beneficia de o recalculare dublă a pensiilor. Într-un interviu exclusiv pentru realitatea.net, Daniel Baciu a dezvăluit că dosarele care includ adeverințe pentru sporuri vor fi recalculate din nou începând cu 1 septembrie. În anul următor, acești pensionari vor primi noi majorări.

El a explicat că este vorba, în principal, despre acordul global ca formă principală de remunerare înainte de Revoluție. Totuși, spune că este vorba și despre alte sporuri care nu aveau un caracter permanent. Acestea au un caracter sporadic.

Printre acestea se numără:

  • 13-lea salariu
  • orele suplimentare
  • primele
  • premiile acordate o dată sau de două ori pe an

Șeful Casei de Pensii a mai spus că ele ar trebui considerate la calculul pensiei, doar dacă angajatorul a plătit contribuții pentru ele.

„În pricipal este vorba despre acordul global ca principala forma de remunerare înainte de Revoluție, dar vorbim si de celelalte sporuri care nu aveau un caracter permanent, deci nu erau luate luna de luna, se dădeau sporadic. Gen al 13-lea salariu, care-l luam o singură data la sfârșitul anului sau la începutul anului viitor. Orele suplimentare, prime, premii, care nu aveau caracter ritmic, luna de luna si se luau o dată, de 2 ori pe an. Până in momentul de față nu sunt luate in calcul la pensie, dar noi am considerat daca asupra lor, e foarte important, daca angajatorul a evidențiat si a datorat CAS către Buget, respecta principiul contributivității ș atunci ele trebuie să fie luate in calcul”, a afirmat Daniel Baciu.

Digitalizare pentru pensionari

Pensionarii nu vor mai trebui să se deplaseze la casele teritoriale de pensii, spune acesta, datorită digitalizării. El spune că seniorii României vor putea depune dosarele online, într-un sistem similar cu cel utilizat de ANAF.

„Talonul de pensie va fi tot în format digital, biletele de tratament, transmiterea de cereri și oferirea de răspunsuri, simulare a pensiei, a calcului, unde oamenii pot să-și introducă datele și să-și facă o simulare a cuantumului pensiei“, a declarat Daniel Baciu.