Modificări importante privind cardurile de alimente

Pensionarii din România care au beneficiat de recalcularea pensiilor și au văzut o creștere a veniturilor peste pragul de 2.000 de lei vor fi afectați de o serie de modificări privind cardurile de alimente din septembrie.

Conform noilor reglementări, aceștia nu vor mai beneficia de cardurile de alimente, în valoare de 250 de lei. În plus, sumele care depășesc acest prag vor fi supuse unui impozit de 10%.

Recalcularea pensiilor a adus majorări pentru peste 80% dintre pensionari, cu o creștere a pensiei medii de la 2.250 de lei la 2761 de lei începând din luna septembrie. Însă, această creștere vine cu consecințe pentru cei care și-au depășit pragul de 2.000 de lei, aceștia fiind excluși din programul de carduri sociale.

În acest moment, aproximativ 2 milioane de pensionari cu pensii sub 2.000 de lei continuă să beneficieze de acest ajutor.

Ce se întâmplă de anul viitor?

Astfel, sprijinul prin cardurile sociale va suferi o reducere semnificativă. Dacă în prezent beneficiarii primesc 250 de lei o dată la două luni, de anul viitor valoarea va fi înjumătățită la 125 de lei, și acordată o dată la șase luni.

În acest context, pensionarii incluși în acest program vor primi doar 250 de lei pe an, față de 1.500 de lei cât primesc în prezent.

Până la finalul lunii august, Poșta Română trebuie să distribuie toate plicurile care conțin deciziile de recalculare, iar livrarea pensiilor majorate va începe din septembrie.

În paralel, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin ministrul Adrian Câciu, a anunțat că o nouă tranșă de 250 de lei a fost încărcată pe cardurile de alimente, suma totală ridicându-se la peste 650 de milioane de lei, distribuită către 2,6 milioane de români cu venituri mici.

carduri pentru alimente, vouchere pentru alimente
SURSA FOTO: Inquam Photos, Raul Giuglea

Categoriile de beneficiari

Cardurile de alimente sunt destinate unor categorii variate de persoane vulnerabile:

  • Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2000 de lei;
  • Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei;
  • Familiile monoparentale, ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei;
  • Familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;
  • Pensionarii sistemului public de pensii;
  • Pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei;
  • Persoanele fără adăpost, conform prevederilor legale în vigoare.

Aceste carduri pot fi utilizate pentru achiziționarea alimentelor de bază sau pentru mese calde, fiind o formă de sprijin esențial pentru persoanele cu venituri mici.