Casa Națională de Pensii Publice a făcut mai multe precizări referitoare la achitarea drepturilor restante cuvenite în urma recalculării pensiilor.
Pensionarii care beneficiază de prevederile Legii nr.221/2018 și care au primit decizii de recalculare urmează să primească sumele restante.
Casa Națională de Pensii Publice aduce la cunoștință că, în luna aprilie 2019, pensiile celor care au primit deciziile de recalculare se achită în cuantumul anterior recalculării, urmând ca diferențele reprezentând drepturi restante, calculate pentru perioada 1.10.2018 – 30.04.2019, să fie achitate, la domiciliul beneficiarilor, în intervalul 11.04.2019 – 15.04.2019, prin intermediul factorilor poștali.
În cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu de factorii poștali și au fost avizate pentru a se prezenta la Oficiul poștal, sumele reprezentând drepturile restante pot fi ridicate de la ghișeele poștale de care aparțin până la data de 17 aprilie 2019.
Această modalitate de plată a diferențelor se aplică atât pensionarilor care primesc drepturile prin C.N. Poșta Română S.A, cât și celor care primesc drepturile prin cont bancar.