Cea mai mare pensie din România este de aproape 74.000 de lei, brut. Este vorba despre un fost magistrat, după cum reiese din datele Casei Naţionale de Pensii, analizate de economica.net. Acesta este urmat în top de un fost pilot, care primeşte în fiecare lună aproape 40.000 de lei. Podiumul pensiilor de lux din ţara noastră este încheiat de un parlamentar, care primeşte aproape 20.000 de lei pe lună.
Ei sunt urmaţi de un auditor de la Curtea de Conturi, cu circa 17.000 de lei, un grefier, care primeşte circa 16.000 de lei şi un fost diplomat, cu aproape 13.000 de lei.
Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial a făcut următoarele precizări pentru Digi24 despre pensiile grefierilor:
„Personalul auxiliar de specialitate este format din grefieri, grefieri arhivari, grefieri registratori, grefieri documentariști, grefieri statisticieni și specialiști IT și în virtutea legii nr. 567/2004 beneficiază de pensie de serviciu, nicidecum de pensie specială. Dreptul la pensia de serviciu se calcula procent în cuantum de 80% din din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile, din ultimul an anterior datei la care se depune cererea de pensionare, însă, după apariția OUG nr. 59/2017, acest cuantum a fost limitat la media ultimelor 12 salarii nete avute în plată înainte de pensionare. Având în vedere că în plată, media salarială a personalului auxiliar de specialitate este de aproximativ 4500 lei, pensia de serviciu nu depășește acest cuantum, aspect ce poate fi probat din datele CNPP aferente lunii octombrie 2019, de unde rezultă că pensia medie este de 4389 lei, un număr de 3849 beneficiari și doar 2479 lei sunt suportați din Bugetul de stat.
Pe de altă parte, între funcțiile ce compun categoria personalului auxiliar de specialitate, există discrepanțe salariale, în ceea ce privește funcțiile ce o compun, astfel că un specialist IT câștigă, în medie, cu cca 4000 lei peste media salarială înregistrată de funcția de grefier, aspect ce se resimte și în ceea ce privește cuantumul pensiei. Însă, specialiștii IT sunt aproximativ 400 de persoane la nivel național, din care, un procent de 10% beneficiază de pensii de serviciu, astfel că nu pot constitui indice de referință. Mai mult, salariile și, implicit, pensiile de serviciu diferă și în ceea ce privește gradul jurisdicțional al instanței/parchetului în care își desfășoară activitate personalul auxiliar la momentul pensionării, fiind de notorietate și legal că salariile la Instanța supremă sau Parchetul general sunt mai mari decât la instanțe și parchete de rang inferior.”