Multe pensii lunare de serviciu depăşesc suta de milioane de lei vechi. În acest timp, 1,4 milioane de pensionari primesc pånă la 750 de lei de la stat.
Anul acesta, statul a scos de la buget zece miliarde de euro pentru a plăti pensiile celor 5,5 milioane de pensionari care au contribuit la fondul de asigurări sociale. Încă un miliard de euro a mai dat pentru alţi 150.000 de pensionari, dintre care cei mai mulţi nu au cotizat la fondul social. Aceştia sunt beneficiarii pensiilor speciale: magistraţi, parlamentari şi funcţionari din Parlament, diplomaţi, militari, poliţişti, securişti, aviatori. Lista este în creştere de la an la an.
Majorarea la 45% din salariul mediu brut a punctului de pensie va necesita un transfer de un miliard de euro de la buget pentru acoperirea suplimentărilor. Nimeni nu spune că vor fi necesari şi alţi bani pentru plata pensiilor speciale. Acestea sunt calculate la valoarea ultimelor salarii ale beneficiarilor, şi nu pe puncte. Creşterea nivelului salariului la care se raportează pensiile „de serviciu“ duce automat la majorarea lor.
Foarte mulţi îşi fac tot felul de calcule pentru a ieşi la pensie în această perioadă electorală, plină de promisiuni şi de resurse bugetare. Că doar nimeni nu este naiv să creadă că sacul bugetului este fără fund! Angajaţii cu vechimea în muncă prevăzută de lege, care au avut grijă şi au putut să-şi negocieze salarii mari, acum au ocazia să „dea lovitura“ la sistemul public de pensii.
Chiar şi cei care fac parte din råndul muritorilor de rånd, cotizanţi la sistemul public de pensii. Dovadă sunt sumele de peste 11.000 lei, chiar şi peste 13.000 lei, pe care le primesc lunar cåţiva pensionari din Bucureşti.
STRATEGII Cåţi tineri se gåndesc la ce li se va întåmpla peste 30 de ani? Cei mai mulţi nu-şi fac calcule pe termen lung, în afara celor pe care le presupun împrumuturile bancare. Puţini se gåndesc la strategii de retragere la pensie. Dar romånii sunt inventivi!
Am abordat problema pensiilor şi a strategiilor de pensionare cu ajutorul mai multor specialişti în domeniu: Angelica Mihail, director în cadrul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), şi Mihai Şeitan, fostul preşedinte al CNPAS, considerat şi părintele pensiilor din Romånia. Concluzia unanimă a fost aceea că în Romånia nu se poate vorbi despre o strategie de retragere cåt mai avantajoasă la pensie, dintr-un motiv foarte simplu. Suntem obligaţi, prin lege, să ne supunem unui sistem public grav afectat de maladia socială a mileniului: ponderea persoanelor vårstnice în continuă creştere, la fel şi media de viaţă, faţă de numărul în scădere al celor care susţin sistemul public de pensii, adică al angajaţilor. Başca faptul că, pånă în 2014, se prevede o creştere graduală a vårstelor de pensionare şi a stagiului minim de cotizare la asigurările sociale.
„Nimic nu este sigur“, ne încurajează Angelica Mihail. „Nimeni nu ştie dacă aceste dispoziţii ale legii actuale nu se vor modifica. Sunt discuţii cu privire la egalizarea stagiilor complete de cotizare între femei şi bărbaţi, ca să nu mai existe discriminări.“ Oricum, directorul CNPAS ne asigură că acum sistemul de calcul al pensiilor este mult mai corect decåt oricånd înainte. Ce se va întåmpla însă peste cinci ani nu ştie nimeni, şi cu atåt mai puţin peste zece sau 30 de ani. Nu există nicio predicţie şi nicio garanţie. „Pot să vă spun doar că, în ianuarie 2009, valoarea punctului de stabilire a pensiilor va fi 45% din salariul mediu brut pe economie.“
Preşedintele CSSPP îşi exprimă îndoiala că această valoare va fi sustenabilă în timp. De aceeaşi părere este şi Mihai Şeitan, care ştie cel mai bine ce probleme sunt cu subvenţionarea sistemului de asigurări de la bugetul de stat. „Cu atåt mai dificil va fi în viitor, cånd vom avea şi mai puţini angajaţi.“ Şi mai puţine fonduri colectate, apreciem noi, dacă ne gåndim că 2,4 milioane de angajaţi, dintr-un total de 6,4 milioane, au salariul minim pe economie. Cel puţin aşa rezultă din datele înregistrate la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Fitilul bombei cu efect întårziat este făcut din „excepţiile“ de la legea comună. Adică armata, poliţia, SRI, SIE şi alte structuri ale sistemului de securitate, magistraţii, diplomaţii, parlamentarii şi, mai nou, personalul din aviaţie. Toţi angajaţii din aceste domenii de activitate se bucură de un sistem special de calculare şi de consolidare a pensiilor. Întrebarea este: cine aprinde chibritul?
Am încercat să obţinem date concrete de la fiecare „excepţie“ în parte. Desigur, au apărut nenumărate motive care au făcut să nu se poată trimite la timp răspunsurile, iar cele primite, au ocolit cu „diplomaţie“, miezul problemei. Cåţi pensionari sunt în sistem şi care sunt pensiile acestora?
Cercetånd pe cont propriu, am descoperit că pensia medie a unui magistrat este de 4.500 lei. De ce este atåt de mare? Pentru că, bugetul de stat suportă o diferenţă substanţială pentru a asigura magistraţilor „cuantumul pensiei de 80% din baza de calcul reprezentată din indemnizaţia de încadrare brută sau din salariul brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării“, după cum detaliază George David, din Departamentul Comunicare al Ministerului Justiţiei. Şi personalul auxiliar din magistratură are pensii medii peste mia de lei.
Pensii medii de peste 2.200 lei primesc şi diplomaţii. O parte din pensie o primesc de la CNPAS, dar grosul vine tot de la bugetul statului. Sistemul „excepţiilor“ de la legea de bază a pensiilor a fost extrem de bine ticluit. Nu numai că se primesc suplimente la pensii, pentru care nu se plăteşte nicio cotizaţie la asigurările sociale de stat, dar beneficiarii au parte de indexare continuă, în funcţie de creşterile pe care le înregistrează salariile la care se face raportarea.
Pensia de 1.000 de euro rămåne un vis îndepărtat
Media pensiilor militarilor şi ale poliţiştilor se situează sub nivelul celei a procurorilor, judecătorilor sau magistraţilor-asistenţi, dar tot depăşeşte 1.500 de lei. Drept este că şi numărul pensionarilor din aceste structuri este mult mai mare. Compensativ însă, la pensionare, militarii primesc un ajutor care, în medie, ajunge la 15.000 lei. Dacă mai pui în calcul şi vårsta de pensionare, care în anumite situaţii poate coborî şi sub 50 de ani, diferenţele faţă de celelalte „excepţii“ se atenuează. Din 2001, pensiile în armată au crescut de aproximativ cinci ori, ceea ce creează perspective încurajatoare şi în viitor. Toate aceste pensii sunt asigurate de la bugetul statului, fără ca nimeni să contribuie cu un singur leu la vreun fond social.
Dacă îi mai punem pe listă şi pe parlamentarii care şi-au dat o lege de pensionare în funcţie de numărul de mandate, dar şi pe funcţionarii publici parlamentari care ies la pensie tot în condiţii speciale (minimum 80% din ultimul salariu), constatăm că pensionarii publici devin excepţia de la regulile speciale date în Romånia.
Cåt este de echitabil sistemul creat cu atåta rigurozitate pentru ceilalţi oameni ai muncii? Dna Angelica Mihail ne asigură că echilibrul s-a dorit în interiorul sistemului public, şi el funcţionează tot mai eficient. „Modificările aduse la lege permit acum celor care au salarii mari şi contribuţii mari la asigurări sociale să beneficieze de pensii mai mari. Cei care au avut pensiile umflate artificial după 1990 nu au mai beneficiat de majorări şi vor sta pe loc pånă se vor echilibra corespunzător punctelor de pensie acumulate.“
Dat fiind contextul, fiecare trebuie să-şi gåndească pe cont propriu strategiile de retragere la pensie. Dacă majoritatea angajaţilor sunt obligaţi să se supună legii din sistemul public de asigurări, orientarea către segmentul pensionarilor „din sistemul special“ ar putea fi o strategie. Modelul italian nu-i greu de copiat! Pentru că altfel, cu toate eforturile suplimentare de contribuţie la fondurile private, pensia medie netă de o mie de euro va fi greu de atins chiar şi peste 35 de ani de muncă.
SALARIUL ÎN PLIC TE COSTA LA BATRÅNEŢE
Mihai Şeitan, consultant pensii şi asigurări sociale
„Nu trebuie să dramatizăm situaţia din Romånia. Nici occidentalii nu sunt pricepuţi în elaborarea unor strategii de pensionare, deşi educaţia lor s-a făcut în decursul a zeci de ani. Deocamdată, noi trebuie să fim atenţi la cåteva lucruri:
1. Să nu acceptăm angajarea pe salariul minim şi plata altor sume de bani «în plic».
2. Să ne înscriem din timp la un sistem facultativ de pensii.
3. Să urmărim atent investiţiile financiare, pe piaţa de capital sau în diverse domenii sigure şi profitabile pe termen lung.
Fondurile facultative din Europa sunt profitabile, iar Romånia are avantajul de a fi intrat într-un sistem flexibil şi bine pus la punct.“
Strategii de retragere la pensie
„Contribuţia la pilonul II va aduce o creştere a nivelului pensiei, dar nu ne putem aştepta la creşteri foarte mari. De aceea, este bine să ne gåndim la contribuţii personale la sistemul facultativ de pensii. Se poate negocia cu angajatorul ca în pachetul de beneficii să includă o pensie facultativă sau creşterile salariale să se regăsească în acest sistem. Sunt şi alte posibilităţi de economisire pentru viitor: depozite, asigurări de viaţă cu componente investiţionale, participarea la fonduri deschise de investiţii etc. Important este să fie luate toate în considerare şi să se fructifice toate avantajele oferite de fiecare în parte. În această variantă este necesar însă ajutorul unui consultant. În acest moment, în Romånia, există cåteva firme de consultanţă care pot veni cu soluţii de creştere a randamentelor sistemelor de economisire pentru viitor. Noi ne pregătim să transformăm agenţii de marketing în consultanţi financiari. Din cei peste 260.000 de agenţi care au contribuit pånă acum doar la strångerea participanţilor la fondul privat de pensii, estimez că vor mai rămåne doar 20.000 – 30.000, care vor fi supuşi unor reguli de pregătire continuă în cadrul institutului pe care intenţionăm să-l creăm. Ei nu vor mai putea trăi doar din consultanţa pentru pensiile private, pentru că ritmul de intrare în sistem va fi de maximum 100.000 de persoane anual. Ei vor trebui să våndă şi alte produse, pachete adaptate profilului clientului, cerinţelor acestuia. Vor deveni, cu alte cuvinte, consultanţi. În doi ani, noi vom pune la punct un sistem de evaluare continuă a acestor consultanţi.“
COMENTARIU
Muncim ca să trăim sau trăim ca să muncim?
Înainte de a intra în concediu, am rugat o prietenă din Ministerul Muncii să dea carnetul meu de muncă unui specialist pentru a-mi calcula pensia ce mi s-ar cuveni după 30 de ani de contribuţie la sistemul asigurărilor sociale de stat. A fost un moment de mare inspiraţie! Dacă mi-ar fi venit această idee după ce îmi terminam concediul, cred că nu mai aveam puterea psihică să reîncep lucrul. Timp de două săptămåni, am încercat să găsesc raţiunea rezultatului simulării primite de la casa de pensii. După 30 de ani de muncă pe salarii ceva mai mari decåt media pe economie, pensia cuvenită în acest moment este mai mare cu 200 de lei decåt pensia mamei mele, care are 83 de ani şi a fost o simplă muncitoare, şi cu 200 de lei mai mică decåt pensia de urmaş a soacrei mele, beneficiară a drepturilor acordate prin sistemul militar. Mai simplu spus, deşi îmi este jenă să fac astfel de declaraţii, am o pensie de 700 de lei! Cu speranţa că peste cinci ani s-ar putea să ajungă la 1.000 de lei.
Dacă tot am început concediul cu aşa o veste, mi-am propus să experimentez cum aş putea trăi cu pensia mea. Am depăşit baremul din prima zi, cu toate restricţiile impuse. Aşa că a trebuit să-mi revizuiesc atitudinea faţă de viitor. Dacă vreau să supravieţuiesc, aşa cum fac acum, nu am decåt să lucrez pånă în ultima clipă şi să renunţ la ideea că voi ieşi vreodată la pensie. Aşa că m-am întors la serviciu cu mult elan!
Numai că întåmplarea a făcut să discut cu un director dintr-o companie importantă din Romånia despre criza de personal, chiar din prima zi de activitate. A început să-mi povestească despre doi pensionari care au răspuns imediat la anunţurile de angajare. „Oameni cu experienţă şi cu putere de muncă“, comentează cu entuziasm directorul general. Adică oameni la vreo 50 de ani. Unul era proaspăt „lăsat la vatră“ de SRI. Celălalt lucrase în aviaţie. „Totul a fost minunat, pånă în momentul în care negocierea contractului de muncă s-a mutat pe segmentul cåştigurilor salariale. Nu le-am putut face nicio ofertă tentantă, recunoaşte cu regret interlocutorul meu. Primul mi-a spus că are o pensie de 7.800 de lei, iar celălalt, cu puţin mai mică. Ce salariu le-aş fi putut oferi eu?“
N-am mai putut să mă concentrez la restul discuţiei. În minte făceam tot felul de înmulţiri şi împărţiri. Diferenţa dintre pensia mea şi a ofiţerului de la SRI mi se părea ireală. Cum întotdeauna am avut probleme cu matematica şi cifrele, m-am întors la redacţie şi mi-am propus să încep o documentare serioasă pe această temă. Rezultatele s-au dovedit a fi mai mult decåt o provocare personală.
