Pensionarii şi bogaţii, categorii cu acces privilegiat la băncile greceşti

Joi băncile vor fi deschise pentru ca pensionarii să-şi poată încasa pensiile însă în limita a 240 de euro. Cardurile emise de băncile străine vor putea extrage mai mult cash. De ultima prevede pot beneficia chiar bogaţii din Grecia care au conturi în străinătate.

Blocada ridicată în jurul sistemului bancar are deja breşe. Există deja excepţii de la limita extragerilor de cash de 60 de euro pe zi stabilită în cursul zilei de ieri. Prima dintre acestea este aceea că joi pensionarii vor putea să meargă la bancă pentru a-şi încasa pensiile, scrie Zero Hedge. Este vestea bună. Vestea proastă este însă aceea că retragerile vor fi limitate la 240 de euro, potrivit unui oficial grec.

Guvernul a făcut publice şi condiţiile funcţionării băncilor în aşa-numita vacanţă bancară în care au intrat grecii. Spre exemplu, Guvernul doreşte să limiteze plăcerea turiştilor permiţând ca petru beneficiarii cardurilor emise de bănci străine retragerile să fie nelimitate. Potrivit unei observaţii a unui observator al pieţei citat de publicaţia britanică The Telegraph, această prevedere este în măsură să dea acces direct la fonduri inclusiv grecilor mai avuţi care au apucat să-şi mute banii în străinătate.