Pentagon: Peste 200.000 de militari ruşi și ucraineni au fost ucişi sau răniţi în război

Sursa: Dreamstime

Pentagonul a recunoscut, pentru prima dată de la începutul războiului, că armata Ucrainei a pierdut la fel de mult soldați ca armata Kremlinului.

Pentagonul a susținut că peste 100.000 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi de la începutul invaziei Ucrainei. Șeful de stat major al SUA, generalul Mark Milley, a estimat că pierderile sunt probabil similare de partea ucraineană.

„Sunt peste 100.000 de soldaţi ruşi ucişi şi răniţi”, a declarat generalul Milley, care s-a exprimat în faţa New York Economic Club.

„Probabil acelaşi lucru (este valabil) de partea ucraineană”, a adăugat el, informează France Presse.

Cifrele date de generalul Milley, care nu au putut fi confirmate independent, sunt cele mai precise furnizate până în prezent de Washington, notează AFP.

Vor avea loc negocieri pentru a pune capăt războiului

Înaltul responsabil militar american şi-a exprimat totodată speranţa că vor avea loc negocieri pentru a pune capăt războiului, considerând că victoria militară nu este posibilă nici pentru Rusia şi nici pentru Ucraina.

„Trebuie să existe o recunoaştere reciprocă a faptului că victoria militară nu este probabil obţinută, în sensul propriu al cuvântului, prin mijloace militare şi, prin urmare, trebuie să ne uităm la alte mijloace”, a spus generalul Milley. Potrivit acestuia, există „o fereastră de oportunitate pentru negociere”.

Comentariile sale intervin în timp ce Rusia şi-a ordonat trupelor să se retragă din oraşul Herson în sudul Ucrainei, o lovitură dură pentru campania militară a Moscovei, notează AFP. Dar Kievul a reacţionat cu prudenţă, considerând că este puţin probabil ca armata rusă să părăsească acest oraş strategic fără luptă.

La rândul său, preşedintele american Joe Biden a sugerat că retragerea este dovada că Moscova are „probleme reale” pe câmpul de luptă.

Bilanțul la șase luni de la invazie

În luna august, s-a anunțat că aproape 9.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în cele şase luni de invazie rusă, a anunţat luni comandantul armatei ucrainene, generalul Valerii Zalujnîi. Potrivit acestuia, copiii ucraineni au nevoie de o atenţie particulară. Motivul ar fi legat de faptul că taţii lor au plecat pe front şi ”se regăsesc probabil printre cei aproape de 9.000 de eroi care au fost ucişi”.

Aceasta a fost una dintre extrem de rarele declaraţii ale responsabililor ucraineni despre pierderile militare suferite de Kiev în războiul lansat de Rusia pe 24 februarie. Inițial, preşedintele Volodimir Zelenski a spus că până în aprilie aproape 3.000 de militari ucraineni fuseseră ucişi şi alţi circa 10.000 răniţi de la începutul agresiunii ruse. Zelenski a prezentat atunci bilanțul celor trei luni trecute la acel moment.