Tensiunile din Europa îngrijorează globul. În acest sens, SUA anunță că nu este exclus ca mai multe trupe să fie trimise în Ucraina. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin a subliniat faptul că, în cazul în care Rusia va invada Ucraina, el nu exclude posibilitatea de a trimite trupe pentru a evacua cetățeni americani.

Totodată, oficialii de la Pentagon au tras un semnal de alarmă în acest sens, precizând că după estimărle făcute, trupele și echipamentele desfășurate de Vladimir Putin la granițele Ucrainei sunt de-acum suficiente pentru a invada întreg teritoriul acestei țări, arată The New York Times.

Referitor la situația cetățenilor americani din Ucraina, conform datelor centralizate de autoritățile de la Washington, se estimează că în jur de 35.000 de cetățeni americani se află în Ucraina, dintre care 7.000 de persoane sunt înregistrate la Ambasada SUA din Kiev.

Sursa citată reamintește că deși Departamentul de Stat i-a sfătuit pe americani să părăsească țara și a început să evacueze personalul neesențial al ambasadei, oficialii Pentagonului știu bine, din experiența avută în Afganistan în timpul verii, că adesea cetățenii americani nu țin cont de astfel de sfaturi.

America răspândește panica

Deși sunt pregătiți să acționeze în caz de război, trimiterea în Ucraina a unor soldați care să-i evacueze pe cetățenii americani este exact tipul de situație de care oficialii se tem că ar putea duce la o escaladare pe care liderii Pentagonului vor să o evite, adaugă sursa citată.

Mai exact, oficiali din cadrul Departamentului Apărării trag un semnal de alarmă și precizează că situația tensionată care s-a creat duce Statele Unite, aliații din NATO și Rusia pe un teritoriu neexplorat.

Amintim faptul că, potrivit declarațiilor publice făcute de cei doi șefi de la Pentagon, la momentul actual, Rusia a desfășurat peste 100.000 de soldați la granițele Ucrainei.

Austin și Milley au adăugat că aceste trupe  au capacitatea de a se deplasa pe întreg teritoriul Ucrainei, cu mult dincolo de o simplă incursiune doar în regiunile de frontieră. Secretarul apărării spune că această desfășurare de forțe, cu echipamente de artilerie și rachete, „depășește cu mult ceea ce îi vedem de obicei în timpul unor exerciții”.

Generalul Mark Milley, șeful Statului Major Întrunit, pe de altă parte amintește de un eveniment istoric important, adăugând că nu ar fi exclus să retrăim acea perioadă. „Cred că ar trebui să ne întoarcem cu destul de mult timp în urmă, în zilele Războiului Rece, pentru a vedea ceva de o asemenea amploare”, a spus acesta.

Trebuie menționat faptul că Pentagonul a plasat 8.500 de soldați americani în stare de alertă pentru o posibilă desfășurare în Europa de Est, unde majoritatea s-ar alătura unei echipe de reacție rapidă a NATO de 30.000-40.000 de soldați.

Joe Biden a spus că nu va ajuta Ucraina

Pe de altă parte, în cursul săptămânii trecute, președintele american Joe Biden a spus cât se poate de clar că nu intenționează să desfășoare trupe americane în Ucraina pentru a ajuta la respingerea unei invazii, însă ar putea trimite separat trupe suplimentare aliaților din Europa de Est care sunt îngrijorați de înaintarea forțelor rusești.

În ciuda îngrijorărilor venite din partea Pentagonului însă, Ucraina rămâne calmă. Președintele Volodimir Zelenski, le-a cerut vineri occidentalilor să nu creeze panică, adăugând că principalul risc pentru ţara sa îl reprezintă „destabilizarea din interior”.

În același timp, Zelenski a mai adăugat că situația nu este cu mult diferită de cea de anul trecut din această perioadă și, deși periculoasă, nu înseamnă neapărat că războiul este iminent sau inevitabil.

Totodată, el a vorbit și despre atitudinea Rusiei în fața acestei situații, în cadrul discuțiilor purtate cu omologul său american.

„Nu avem nicio neînțelegere cu președintele american, doar că eu înțeleg profund ce se întâmplă în țara mea, la fel cum și el înțelege ce se întâmplă în țara sa”, a spus Zelenski despre Biden.

Totodată, Zelenski a mențioat deciziile Statelor Unite și Marii Britanii de a retrage personalul diplomatic neesențial din Ucraina, sugerând că au dat în mod nejustificat tonul alarmist. „Cred că a fost o greșeală. Nu cred că avem aici Titanicul”, a spus el.