Pentru a crește vânzările în această perioadă, considerată ”mai slabă” din punctul de vedere al achiziției de mobilier, kika taie la jumătate prețurile la zeci de produse de mobilier și nu numai.
Reducerea este valabilă în perioada 27 decembrie – 8 ianuarie, iar pentru cei care cumpără în valoare de peste 3.000 de lei, livrarea este gratuită în București și Ilfov. Reducerea se aplică inclusiv produselor despre care managerul kika România, Lars Lund, spune că au fost cele mai vândute în 2011, cum sunt canapelele, bucătăriile și bibliotecile.
Potrivit site-ului Ministerului Finanțelor, kika a avut o cifră de afaceri de 48,6 milioane de lei, în 2010. În urmă cu câteva săptămâni, Lund spunea că speră ca vânzările din decembrie să fie cu circa 10% mai bune decât cele din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Retailerul austriac este prezent din 2008 pe piața locală cu un magazin în partea de vest a Capitalei, în zona comercială Militari. Întins pe o suprafaţă de aproximativ 27.000 metri pătrați, magazinul a însemnat o investiţie de 31 milioane de euro.
În prezent, kika are aproximativ 7.700 de angajaţi în cele peste 68 de magazine, din lume.