Andrei Cionca, şeful Casei de Insolvenţă Transilvania, vorbeşte pentru Capital despre cultura antreprenorială la români, despre boom-ul insolvenţelor dar şi despre şansele de reuşită ale procedurilor de reorganizare
Capital: Potrivit unui sondaj realizat în decembrie 2011, unul din trei manageri de companie ia în considerare intrarea în insolvenţă. Până acum au intrat deja în insolvenţă peste 30.000 de companii. Dacă toată lumea intra sub protecţia acestei proceduri, cine mai rămâne să salveze companiile cu probleme? Cât de greu sunt valorificate activele firmelor intrate în insolvenţă şi la ce preţuri sunt ele vândute?
Andrei Cionca: Există într-adevăr pericolul creări unui cerc vicios în acest ritm, întrucât numărul mare de insolvenţe are ca efect direct micşorarea creditului comercial ,sufletul comerţului, care va atrage după sine un număr şi mai mare de incapacităţi de plată. Intrarea în insolvenţă a unui număr atât de mare de firme va avea o serie de efecte vizibile atât pe plan economic, cât şi social. Astfel, din punct de vedere economic, apare pericolul reducerii creditului comercial, îngreunarea circuitului comercial care va antrena ca un bulgare intrarea în incapacitate de plată a şi mai multor companii, în vreme ce în plan social va fi afectată piaţa muncii, crescând rata şomajului. Pentru a contracara o situaţie de blocaj financiar şi a frâna dezvoltarea bulgărelui de insolvenţe, ar trebui luate măsuri de ordin legislativ. În primul rând în ce priveşte legislaţia insolvenţei, ar trebui facilitată închiderea rapidă a procedurilor care nu mai au şanse de redresare şi un mecanism mai suplu de valorificare a activelor. De asemenea, ar trebui asigurată o protecţie mai bună a eventualelor finanţări acordate in procedura de insolvenţă, care să servească la redresarea companiilor cu şanse de reorganizare.Creditorii instituţionali, cum este de exemplu statul, ar trebui să îşi schimbe politica cu privire la votarea planurilor de reorganizare (astăzi se votează doar planuri care acoperă 100% creanţa statului). Pe de altă parte, creditorii bancari ar trebui şi ei să fie mai deschişi la acordarea unor credite în insolvenţă, pentru a facilita astfel posibilitatea de redresare a companiilor în dificultate.
Capital: Dintre managerii care aleg calea protecţiei firmei prin declararea insolvenţei căţi mai cred cu adevărat într-o restructurare sau reorganizare de success şi câţi vor doar să scape cât mai uşor de datorii şi de responsabilitate? Din acest punct de vedere, vi se pare dificilă colaborarea cu managerii din România?
A.C: Aceste probleme derivă dintr-o lipsă de cultură economică temeinică a mediului de business din România. Confuzia creată între insolvenţă şi faliment este una extrem de des întâlnită încă, chiar şi după aproape patru ani de criză economică. Pe de altă parte, dificultatea de a ajunge la o reorganizare de succes se datorează şi subiectivismului antreprenorilor, care aleg de cele mai multe ori să îşi administreze singuri business-ul. De aceea, atunci când se găsesc într-un impas financiar real, preferă să îi amâne rezolvarea prin insolvenţă în loc să reacţioneze prompt şi obiectiv, câtă vreme soluţionarea favorabilă a dificultăţilor financiare este încă fezabilă. Asemenea decizii emoţionale sunt de nenumărate ori cauza principală a imposibilităţii de a mai restructura activitatea companiei în insolvenţă. Cu toate acestea, ponderea cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei înaintate de către debitoare a crescut simţitor în ultimii 2 ani, aşa încât suntem optimişti că printr-o mai buna comunicare şi informare a clasei de business din România, aceştia vor putea începe să perceapă adevărata natură a procedurii insolvenţei, care este de fapt un tratament şi nu o boală.
Capital: Cât de deschişi sunt creditorii(mă refer mai ales la bănci) în a accepta planurile de redresare a companiilor debitoare propuse de specialiştii în insolvenţă?
A.C: În general, creditorii bancari sunt deschişi în ceea ce priveşte reorganizarea societăţilor aflate în procedura insolvenţei, chiar dacă au creanţe garantate şi ar recupera în caz de faliment sumele respective cu prioritate faţă de ceilalţi creditori. Unul din motivele pentru care creditorilor bancari sprijină reorganizarea este faptul că garanţiile constituite nu mai acoperă creanţa aferentă finanţării acordate, din cauza devalorizării proprietăţilor în condiţiile actuale de piaţă. Un alt motiv este păstrarea unui client, care sa achite în continuare dobânzile curente plus datoria din planul de reorganizare, chiar dacă eşalonat pe perioada implementării unui plan. Reorganizarea oferă creditorilor șansa de a vinde un activ în stare de funcționare, practic o afacere, și nu doar un imobil sau utilaje etc., totodată fără a fi limitat în timp. Creditorii pot aștepta cumpărătorul care să ofere prețul dorit în timp ce afacerea generează la rândul ei profit. Astfel, se obține un preț mai mare decât în cazul falimentului, ceea ce este în interesul creditorilor, inclusiv al celor bancari.
Capital: Care este procentul firmelor care, după declanşarea procedurii de insolvenţă, reuşesc să scape de faliment?
A.C:La nivel naţional, ponderea companiilor care reuşesc prin insolvenţă să se reorganizeze este undeva la 2-3%. Suntem însă mândrii să spunem că în portofoliul CITR acest procent este mult depăşit. Misiunea şi provocarea meseriei noastre sunt reorganizările de succes, aşa încât ne canalizăm toată atenţia şi energia în această direcţie.