Pentru evitarea recesiunii guvernele trebuie să susțină creșterea economică și să combată șomajul

Lucrurile par să își revină la un oarecare normal după turbulențele din ultimele săptămâni. „Normal” înseamnă că economia globală nu se întoarce în recesiune, investitorii nu se mai aruncă în active de siguranță, iar monedele în recapătă valorile „reale”. Dar dacă economia zonei euro va încetini va fi, totuși, afectată și economia României.

Etapa de panică în privința zonei Euro pare a fi lăsată în urma, după cum arată analiștii X-Trade Brokers România. Chiar dacă recent apele s-au învolburat din nou în Grecia, ducând valoarea plătită pentru datoria Greciei la niveluri „ridicole”, traduse prin randamente de peste 47% pentru împrumuturi pe doi ani, moneda unică europeană a evitat febra, scuturând piețele valutare doar cu unele „strănuturi”. „Comenzile de bunuri de folosință îndelungată au readus încrederea că încetinirea economiei SUA este poate doar o dezechilibrare, iar traiectoria de creștere va fi reluată. Cel mai important a fost însă mesajul de încredere venit din partea liderului Federal Reserve, care a semnalat că economia americană își continuă revenirea treptată și, în cazul în care va fi nevoie, va apela la instrumente de politică monetară. De aici și până la a anticipa o nouă deblocare a lichidităților pentru sistemul financiar a fost doar un pas și unii investitori l-au făcut, redevenind astfel interesați de cumpărarea de acțiuni”, spune Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers.
Francul elvețian a avut de suferit după sugestia unei noi acțiuni de sprijin monetar din SUA, care a liniștit spiritele, reducând apetitul pentru adăpostirea capitalurilor în Elveția. Francul a continuat astfel o tendință imprimată după aprecierea alertă până aproape de paritate cu euro. La scăderea sa a contribuit însă puternic amenințarea din partea SNB (Banca Centrala a Elveției) prin fixarea unui curs de schimb între euro și franc, împreună cu discuțiile privind trecerea la dobânzi negative – practic o taxare a celor care insistă să își schimbe rezervele în franci. „Francul a pierdut în două săptămâni aproape 18% în fața euro, aducând un balon de oxigen celor care au de plătit credite în această monedă. Pentru o vreme apele par să se fi liniștit. În depărtare însă e posibil să apară din nou furtuni în acest sens”, arată Victor Safta.
În fața leului, francul a pierdut mai bine de 10%, ajutat si de întărirea monedei noastre în fața euro. România își păstrează aura de stabilitate relativă între monedele din regiune, fapt ilustrat de performanța bună a leului în fața euro, pe mișcarea de revenire a piețelor. Continuarea reformelor în sistemul public trebuie completată însă de programe pentru impulsionarea creșterii economiei, inclusiv prin reducerea și simplificarea unor taxe. România este însă legată de blocul european, iar o încetinire a economiei acestuia s-ar putea transmite și la noi, cu un decalaj de pâna la o jumatate de an, conform analiștilor X-Trade Brokers.
Perspectivele privind economia globală sunt nuanțate de mesajul altor bancheri centrali prezenți la Jackson Hole: guvernele trebuie să ia măsuri pentru a sprijini angajările și creșterea economică, altfel ansamblul mondial ar putea aluneca din nou în recesiune. „Linia de demarcație dintre avans economic si recesiune a devenit mai subțire, iar tendința de încetinire trebuie frânată prin politici publice. Perioada de acalmie ar putea fi folosită pentru o poziționare favorabilă înaintea unor zdruncinări ulterioare. În situația în care francul ar urma linia de depreciere, o convertire a creditului în altă monedă – de preferință leu – ar putea deveni o opțiune interesantă”, mai spune șeful X-Trade Brokers România.