Capital: Ce a reprezentat anul 2002 pentru compania ING Nederlanden?
Violeta Ciurel: A fost un an deosebit de important, din mai multe considerente. Ma refer, in primul rand, la faptul ca in planul nostru de afaceri era stabilit ca 2002 sa fie anul in care vom trece de la pierdere financiara la profit. Realizarile au depasit insa cu mult asteptarile, in sensul ca nu am obtinut doar un profit de cateva mii de dolari, asa cum era prevazut, ci unul mult mai mare, de 4,6 milioane de euro.
Capital: Cum a fost posibil sa ajungeti la o asemenea performanta?
Violeta Ciurel: Datorita faptului ca activitatea pe care am desfasurat-o a fost bazata pe o strategie clara si bine gandita. Anul 2002 a fost un an record al numarului de produse pe care le-am lansat, unele dintre ele avand caracter de noutate absoluta pentru piata romaneasca.
Capital: Care sunt aceste produse si cum au fost primite pe piata?
Violeta Ciurel: La jumatatea anului trecut am lansat asigurarile de sanatate Remedis si Remedis+, doua produse de sine statatoare, care se vand separat si au o acoperire mai larga: asiguratul poate sa beneficieze de protectie pentru sanatate nu numai pentru el insusi, ci si pentru membrii familiei si nu numai pe teritoriul Romaniei, ci si in alte tari. Am incercat sa adaptam aceste produse necesitatilor pietei locale. Se vand foarte bine, sunt foarte cautate, ceea ce demonstreaza potentialul extrem de mare al pietei.
Capital: Cui se adreseaza aceasta oferta?
Violeta Ciurel: Atat clientilor existenti, care doresc sa le achizitioneze, cat si altora noi. Ca recunoastere a loialitatii fata de firma noastra, am incheiat contracte cu clinici particulare prin care este prevazut un discount de 10% pentru asiguratii ING Nederlanden care apeleaza la serviciile acestora. Precizez ca anul trecut am lansat si alte produse, la fel de bine primite pe piata. Este vorba de planul financiar pentru copii Major Unit linked si de anuitati, care sunt, de asemenea, o premiera pe piata romaneasca a asigurarilor. Am lansat si o asigurare de viata si invaliditate permanenta, speciala pentru creditele ipotecare, prin care acoperim riscul de deces din orice motiv si invaliditatea permanenta pentru clientii care apeleaza la un astfel de credit.
Capital: Se stie ca ING Nederlanden detine intaietatea si la alte proiecte, care au fost concretizate tot in cursul anului trecut.
Violeta Ciurel: Intr-adevar, suntem prima companie de profil din Romania care a oferit clientilor accesarea on-line a propriilor polite de asigurari si prima companie care a implementat Sales Support System. Concret, consultantii de asigurari au fost dotati cu laptop-uri, ceea ce inseamna ca tehnicile de prezentare si de identificare a necesitatilor clientilor se deruleaza intr-un timp mai scurt. Acest sistem electronic este in prezent cel mai inovator instrument pentru eficientizarea activitatii de administrare a portofoliului si reducerea timpului alocat emiterii si procesarii politelor.
Capital: Care sunt obiectivele companiei pentru acest an?
Violeta Ciurel: Dorim sa ne consolidam pozitia de lider pe piata asigurarilor de viata prin lansarea de noi produse, adaugarea de noi facilitati produselor existente, dezvoltarea serviciilor bancare pentru persoane fizice, dezvoltarea serviciilor financiare integrate etc. Estimam ca in prezent detinem o cota de aproape 60%, cota record pentru o companie care activeaza pe o piata in dezvoltare, cum este cea romaneasca.
Capital: Care este reactia pietei fata de toate aceste realizari notabile?
Violeta Ciurel: Consider ca premiile pe care le-am primit nu reprezinta altceva decat o recunoastere si o confirmare a rezultatelor obtinute de noi anul trecut, reactie care vine din partea pietei. Ma refer la „Cea mai impresionanta crestere in asigurari”, premiu oferit de Bucharest Business Week, la „Polita anului: Remedis”, oferit de revista Piata Financiara si la „Compania de Asigurari de Viata a anului”, oferit de PRIMM.
ING Nederlanden, pe scurt
· intrarea pe piata romaneasca: anul 1997
· cota de piata estimata in anul 2002: 59,4%
· polite emise de-a lungul timpului: aproape 300.000
· numar consultanti: 2.500
· prezenta in teritoriu: 32 de agentii si 69 de sedii
· profit realizat in 2002: 4,6 mil. Euro