Producătorul japonez de motociclete Kawasaki a dublat perioada de garanţie la 4 ani şi a eliminat limita aferentă de kilometri, programul de garanţie extinsă intrând în vigoare şi în România, de la 1 decembrie anul curent. „Orice motocicletă Kawasaki achiziţionată începând cu luna decembrie, va beneficia de o garanţie de patru ani, fără limită de kilometri, cu condiţia de a avea toate reviziile efectuate la timp la service-uri autorizate”, a arătat Tudor Dumitru, director general United Motors Internaţional, importatorul oficial al Kawasaki în România.
Garanţia extinsă a motocicletelor Kawasaki nu implică nici un cost suplimentar pentru cei care achiziţionează motocicletele după data de 1 decembrie 2012 şi este valabilă în orice ţară din Europa; costurile cu manopera eventualelor reparaţii sunt incluse în garanţie alături de cele ale pieselor. În plus, nu există limite privind numărul sau valoarea reparaţiilor care pot fi efectuate în cadrul programului. “În cazul revânzării motocicletei, acoperirea garanţiei este total transferabilă următorului proprietar, fără nici un cost suplimentar. Garanţia Kawasaki este gestionată complet şi exclusiv de Kawasaki prin reţeaua de dealeri şi service-uri din toată Europa”, a precizat Tudor Dumitru.
Similar oricărei alte garanţii, dacă asupra unei motociclete se efectuează intervenţii fără a se fi obținut în prealabil autorizarea de la producător sau dealer, atunci garanţia se va anula. În plus, motocicletele trebuie să fie utilizate pentru scopul în care au fost create (de exemplu, motocicletele produse pentru călătoriile pe drumurile publice nu se vor folosi în competiţii). “Condiţiile impuse proprietarilor de motociclete pentru menţinerea garanţiei sunt destul de uşor de îndeplinit”, a arătat Tudor Dumitru. De exemplu, în ceea ce priveşte efectuarea reviziilor la service-uri autorizate, în afară de prima revizie, care se efectuează după parcurgerea primilor 1.000 km, celelalte trebuie realizate la fiecare 6.000 km sau la 12 luni (care termen se împlineşte primul). Majoritatea motocicletelor parcurg maxim 8-10.000 de km pe an, aşa încât, în medie, o motocicletă Kawasaki va avea nevoie de circa o revizie pe an; o astfel de revizitie costa în medie 100- 150 Euro la un service Kawasaki.
Motocicletele Kawasaki achiziţionate anterior datei de 1 decembrie 2012, dar care se află încă în perioada de garanţie conform procedurii anterioare (garanţie de 2 ani) pot intra în programul actual de garanţie extinsă, dar contra cost (între 3-400 Euro), cu condiţia să fi respectat celelalte condiţii privind reviziile, intervenţiile etc.
Cadouri de la Moș: Kawasaki cu garanție dublă și fără limită de kilometri
7 decembrie 2012, 09:07
Ultima modificare în 7 decembrie 2012, 11:07
Toți cei care aleg să își cumpere o motocicletă Kawasaki din această lună, vor beneficia de garanție dublă, de patru ani, indiferent de numărul de kilometri efectuați. Garanția este valabilă și în cazul revânzării motocicletei. Posesorii mai vechi de Kawasaki își pot extinde perioada de garanție contra cost (maxim 400 de euro).
Etichete: garantia,
kilometru,
motocicleta
Publicat in categoriile: Știri din Business
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri din Business
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook