Pe regiuni naţionale, Argo se aşteaptă ca cele mai mari creşteri de vânzări să fie înregistrate în Oradea, iar cea mai mică în Iaşi.
"Cea mai mare creştere a vânzărilor ne aşteptăm să se înregistreze la Oradea, unde Era Shopping Park este cel mai mare parc de retail din oraş: aici estimăm o creştere medie de 50% a vânzărilor realizate de retailerii prezenţi în centrul comercial comparativ cu perioadele obişnuite. Anul trecut, creşterea a fost de până la 38%", a precizat Graham Kilbane COO ARGO.
La Sibiu, ARGO se aşteaptă la o creştere medie a vânzărilor de minim 15% per ansamblul parcului de retail, faţă de Sărbătorile Pascale din 2012; în Era Shopping Park Iaşi, ARGO estimează o creştere medie de minim 12%, comparativ cu perioada pascală a anului trecut, având în vedere aglomeraţia de centre comerciale din localitate. Situaţia este similară la Suceava, mai ales că aici stocul de retail modern per mia de locuitori este de cca 9 ori mai mare decât media naţională (conform unui studiu DTZ Echinox din 2012).
ARGO estimează o creştere a traficului de vizitatori de circa 30% în perioada 15 aprilie- 10 mai față de anul trecut; pentru a stimula numărul de vizitatori, centrele comerciale organizează în mod constant în această perioadă promoţii cu vouchere de cumpărături, concursuri cu premii instant, târguri cu produse tradiţionale, concursuri de drift, diferite competiţii sportive etc. În total, împreună cu diferiţi retaileri, ARGO realizează în această perioadă peste 45 de evenimente şi promoţii, cu premii care merg de la mobilă şi scutere la produse IT, cosmetice, plus- având în vedere ziua de 1 Mai- mici şi bere.