Cu salarii ceva mai mari decât media angajaților băncii și un statut oarecum privilegiat, angajații din centrala băncii au scăpat până acum de restructurărilor provocate de criză. Mai exact, din 20.650 de angajați în centrală la 31.12.2008, la sfârșitul primului trimestru din 2012, numărul acestora a scăzut la…..20.600.
E drept în timpul crizei, numărul angajaților la nivel de centrală a fluctuat periodic în sus sau în jos, în funcție probabil de persoanele restructurate din cadrul rețelei și reangajate în centrală sau chiar a unei restructurări periodice generate de desele schimbări de top management (știm că la acest nivel, fiecare președinte vine și pleacă cu propria echipă, mai mare sau mai mică).
Surse din piața bancară arată că în lunile următoare va începe și restructurarea angajaților din centrală, unde, în cazul băncilor cu o rețea teritorială cu extindere medie (sub 200 de sucursale bancare), numărul angajaților a ajuns mai mare decât totalul angajaților din sucursale. Mai ales aici ar trebui echilibrate lucrurile. La nivel de sistem, media angajaților din centrală reprezintă cam o treime din angajații totali ai băncii, ceea ce este oricum destul de mult. De exemplu, la o instituție bancară cu 200 de unități și circa 2000 de angajați, 700 sunt în centrala băncii.
De la finele lui 2008 și până la 31 martie 2012, numărul total al angajaților pe total sistem bancar a scăzut de la 71.622 la 64.369, adică un minus de 7.253 de angajați față de numai 50 de angajați la nivel de centrală. Potrivit informațiilor BNR furnizate de Mediafax, în primul trimestru din acest an au fost concediați 1.403 de angajați la nivel de sistem bancar și închise 75 de unități bancare. Cele 5.981 de sucursale şi agenţii raportate la finele lui martie indică o scădere de 571 de unităţi comparativ cu decembrie 2008, adică 8,7%, ritm de reducere mai mic decât cel al personalului.
În primul trimestru din acest an, salariul mediu brut lunar din sistem a variat între 4.651 lei şi 5.351 lei, în timp ce salariul mediu net lunar s-a plasat între 3.294 lei şi 3.830 de lei. Cele 41 de bănci din sistem au avut costuri salariale în sumă de aproape un miliard de lei, din care au plătit către bugetul general consolidat peste 270 de milioane lei. Costul unitar cu forţa de muncă din bănci apare aproape dublu faţă de sumele plătite pe medie de către stat pentru cei 1,2 milioane de bugetari, având în vedere o anvelopă salarială totală în jur de 40 de miliarde lei.
Sistemul bancar a încheiat primul trimestru din acest an cu un profit de 165 de milioane lei pe standard IFRS, în scădere la jumătate comparativ cu câştigul pe RAS din primele trei luni din 2011, în condiţiile în care provizioanele au urcat în ianuarie – martie cu aproape 1,5 miliarde lei. La finele primului trimestru, profitul net pe salariat a fost de 3 lei, comparativ cu 61,44 lei anual în 2008 sau 12,02 lei anual în 2009. În ultimele două exerciţii financiare, sistemul bancar a avut rezultate anuale negative.
Urmează marea restructurare a centralelor bancare
30 mai 2012, 17:22
Ultima modificare în 30 mai 2012, 20:22
La băncile cu o rețea de sub 200 de unități teritoriale, apare o situație paradoxală: numărul angajaților din centrală îl depășește pe cel al angajaților din întreaga rețea. Surse din piață susțin că exodul restructurărilor va atinge în curând și acest segment. Cel puțin două bănci se pregătesc de restructurări importante la nivel de centrală.
Etichete: concedieri,
plan de salvare a bancilor,
restructurare
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook