Pentru că ne oferă exact ceea ce ne-a  lipsit mai mult atâta amar de vreme, adică bani, confort şi un pic de relaxare. Pentru că sunt mereu aproape de noi, fizic şi moral.
Pentru că putem fi siguri că banii noştri sunt în siguranţă în seifurile lor şi pentru că ştim că banii aceia vor produce alţi bani cu ajutorul dibăciei angajaţilor lor.Pentru că ştiu cum să ne răsplătească atunci când dăm dovadă de fidelitate în relaţia cu ele şi pentru că ştiu să ne înţeleagă şi să nu ne pedepsească atunci când mai călcăm strâmb. Pentru că sunt sincere, pentru că se ţin de cuvânt, pentru că nu încearcă să ne impună nimic, pentru că ne lasă să facem ce vrem atât timp cât nu încălcăm nici o regulă dinainte stabilită. Pentru toate acestea iubim băncile, băncile din visele noastre, băncile care au existat candva, a inceputurile capitalismului nostru tarziu.
Astăzi, cu excepţia unei relative încrederi în ceea ce priveşte depozitele(încredere generată în primul rând de faptul că statul garantează aceste economii) , nimic nu mai este valabil.
Mai dau băncile credite? Nici vorbă, nici măcar reclame la credite nu mai vezi. Mai poţi fii sigur că o bancă nu-ţi măreşte, când ţi-e lumea mai dragă, dobânda deşi poate ar trebui să o scadă? Când te uiţi la  miile de clienţi care se judecă pe această temă ai spune că nu.
Îşi răsplătesc băncile în vreun fel clienţii fideli? Da, aplicându-le un comision de retragere de numerar chiar şi celor care şi-au ţinut depozitul până la scadenţă şi chiar dacă acel depozit a fost făcut pe o perioadă lungă(este doar un exemplu, există multe alte situaţii asemănătoare).
Mai este banca un partener, atunci când  percepe penalităţi pentru înârzieri de o singură zi la plata ratei? Nu.
Mai este banca un partener atunci când îţi cere bani pentru a face ceea ce trebuia, oricum, să facă? Evident nu, şi aici ajungem la ceea ce a devenit o modă şi, cred eu, este pur şi simplu o golănie de joasă speţă prezentată sub forma unei campanii dedicate clienţilor.
Mai multe bănci de la noi, una dintre ele cu mult entuziasm, au introdus comisioane pentru plata cu numerar pe motiv că vor să încurajeze plăţile electronice.
Mai pe surse, explicaţia este că ei nu câştigă de la clienţii pentru care încasează facturi cât pierd prin procesarea acestor plăţi. Mai pe faţă, spun că vor să dea clienţilor posibilitatea de a achita rapid facturile sau de a depune bani în cont fără a mai sta la coadă. Am auzit chiar teorii potrivit cărora un om care nu ştie să folosească un automat bancar sau un computer nici nu merită să fie client al unei bănci. Nu prea ţine.
În primul rând, atunci când introduci un comision pentru depunere de numerar aplicat propriilor clienţi, sancţionezi pe nedrept nişte oameni care ţi-au acordat încrederea şi banii lor.
În al doilea rând este incorect ca,  după ani de zile în care ai deschis sucursale şi agenţii la tot pasul, formând astfel un obicei de consum, să vrei să treci, brusc, la un model bazat pe relaţia indirectă cu clientul.
În al treilea rând, textele despre educaţie financiară sună al naibi de ciudat atunci când cei care le-au comnadat sunt oameni care au ca obiectiv clar şi unic obţinerea profitului.  
În al patrulea rând, alăturarea cuvintelor comision şi sprijin zgârie urechea motiv pentru care e greu de crezut că băncile trimit clienţii spre mediile electronice pentru a-i sprijini, adică pentru a evita ca aceştia să piardă timpul pe la ghişee.    
Privind tot acest tablou, i se mai pare cuiva de mirare că băncile administrează astăzi mai mult restanţe decât credite noi? Mai este cineva uimit că băncile sunt pe pierdere? Mai crede cineva că băncile nu ştiu exact motivele pentru care  din ce în ce mai puţini clienţi le calcă pragul?   

PS: O mică paranteză. Poate mai mult decât alte categorii, jurnaliştii care se ocupă de domeniul economic sunt afectaţi de transformarea sigură şi deloc lentă a frumoasei în bestie. Eu, cel puţin, sunt dezamăgit şi, deşi nu ar trebui, sunt chiar furios, atunci când la întrebări simple mi se dau răspunsuri aproximative care lasă mult loc de interpretare. In cazul presei, lipsa de sinceritate a băncii se traduce în ceva mai mult decât o dobândă crescută când ţi-e lumea mai dragă. PIn cazul nostru, lipsa de sinceritate a băncii se traduce într-un produs jurnalistic incorect care va transmite catre mii de cititori informatii false.