Anunturile obisnuite ale firmelor de intermediere, din mica publicitate, au inceput sa fie concurate de cele efectuate prin serviciile telefonice speciale cu 8989... Tentatia este mare! Pe masura pretului unei convorbiri pe "hot line". Nu se poate spune insa acelasi lucru si despre satisfactie. Informatiile gangurite de o voce plina de promisiuni, la capatul celalalt al firului, sunt cenzurate atent, intocmai ca filmele sexy. Dupa cateva minute bune de conversatie, tanara, cu un timbru adecvat e
Anunturile obisnuite ale firmelor de intermediere, din mica publicitate, au inceput sa fie concurate de cele efectuate prin serviciile telefonice speciale cu 8989… Tentatia este mare! Pe masura pretului unei convorbiri pe „hot line”. Nu se poate spune insa acelasi lucru si despre satisfactie. Informatiile gangurite de o voce plina de promisiuni, la capatul celalalt al firului, sunt cenzurate atent, intocmai ca filmele sexy. Dupa cateva minute bune de conversatie, tanara, cu un timbru adecvat emisiunilor de la radio cu povesti pentru copii, lanseaza o propunere imposibil de refuzat: trimiterea detaliilor prin colet postal. Alte sute de mii, alta distractie! Intr-un plic suspect de subtire se afla cateva foi, prost xeroxate, cu date sumare extrase de pe Internet.
Aventura cu 8989… se poate continua. Cheia fericirii a ramas tot in mana promitatoarei fete de pe „line service”. Cererea pentru jobul ales si celelalte demersuri prin corespondenta pot fi perfectate numai prin intermediul ei. Serviciul este, cum s-ar zice, perfect! Sansele de a primi un raspuns favorabil dupa aceea tin de puterea de asteptare a fiecaruia. Si de imaginatie, desigur, pentru ca este imposibil sa verifici, intr-un asemenea sistem, daca a ajuns vreun roman pe pamantul fagaduit de fetele minunate de la capatul firului.
De regula, persoanele care s-au fript la „hot line” sau cu firme care iau taxe substantiale numai pentru a li se trimite CV-urile, la adrese stiute doar de ele, incep sa cerceteze cu mai multa atentie aceasta piata a serviciilor. Cele mai sigure sunt firmele avizate de Ministerul Muncii, dar plecarile se fac pe destinatii precise: Germania si Israel. Mai exista si alte societati de intermediere care au contracte de colaborare directa cu strainatatea. EuroJob HR Consulting Center din Brasov este una din ele. Activitatea de recrutare a personalului pentru Germania a inceput in urma cu aproximativ opt luni. Domeniul de activitate pentru care se face selectia este informatica. Pentru serviciile prestate, firma solicita o taxa de 200.000 lei.
Directorul firmei, dl Dan Burla, spune ca „persoanelor care corespund cerintelor impuse de germani li se vor garanta toate conditiile de indeplinire a formalitatilor de plecare, transportul catre localitatea unde va trebui sa-si desfasoare activitatea, cazarea in apartamente de doua-trei camere (o persoana in camera), dotate cu mobilier si aparatura electrocasnica”. Proportia candidatilor care au trecut pana acum de faza finala (adica au plecat sa lucreze in Germania) este destul de mare: 80%. Potrivit afirmatiilor reprezentantului firmei, criteriile care au stat la baza selectiei au fost: „potentialul, comportamentul individual si in grup, cunoasterea limbii engleze sau germane si, nu in ultimul rand, experienta profesionala.”
Pentru cei care au posibilitatea de a „naviga” pe Internet, sansele de a descoperi un loc de munca in strainatate sunt mult mai mari, datorita nenumaratelor oferte cu care se pot intalni in timp real. Tot mai multi romani opteaza insa pentru emigrare. Valul plecarilor in acest fel a inceput sa creasca in ultimul timp la cote ce ar trebui sa ingrijoreze guvernantii. Fie si numai pentru ca vor ramane fara electorat !
Tot patitu-i om destept
Prima dragoste a lui Corin Macoveanu a fost matematica. A doua, Optica Romana, pe care a slujit-o cu devotament timp de 20 de ani dupa absolvirea Facultatii de Mecanica de la Politehnica. Nici una nu s-a putut compara cu aventura din Libia. O experienta profesionala unica!
La scurt timp dupa revolutie, inginerul Corin Macoveanu si-a facut propria societate, cu activitate specifica profilului in care lucrase: aparatura optica. Timp de cativa ani, a batut toata tara, cu rezultate financiare frumusele. „Cand au inceput hotiile mari, noi, astia mici, nu am mai avut loc pe piata. Vazand ca privatizarea nu este decat o vorba,
m-am hotarat sa plec pentru o perioada de timp din tara.” Oportunitatea nu a intarziat sa apara. GAG Impex Srl tocmai facea recrutari pentru Libia. „M-a atras propunerea patronului Matei Alexandru, din mai multe motive. Firma angajatoare era greceasca, iar eu sunt grec de origine, domeniul de activitate era apropiat de formatia mea – constructii de drumuri, poduri si sistematizari in zona desertului – si postul oferit – sef al unei baze de reparatii a utilajelor, necesita studii superioare.”
Numai ca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din Libia. Actul intocmit in Romania s-a dovedit o hartie fara valoare: nu avea semnatura angajatorului, firma grecesaca ET-EP, si nici o stampila. In aceste conditii, a fost inutil orice protest legat de injumatatirea salariului fata de ceea ce se prevazuse initial. Dintr-un singur condei, venitul net de 900 dolari s-a transformat in 441 dolari, iar totalul de 1500 dolari, calculat in cazul efectuarii unor ore suplimentare, de-abia daca ajungea la 900. Firma fantoma a lui Matei Alexandru nu a facut altceva decat sa „croseteze la doua capete”.
Daca face abstractie si de cei 1500 de dolari retinuti (abuziv!) de firma ET-EP pentru masina de serviciu care, culmea, i-a fost furata in preziua plecarii din Libia, dl Corin Macoveanu pretinde ca a iesit in castig. In primul rand, pentru ca a putut vizita tinuturi pe care, altfel, nu ar fi avut posibilitatea sa le vada. Apoi, pentru ca a cunoscut indeaproape civilizatia si cultura arabe, ceea ce nu ar fi reusit ca simplu turist. Si, nu in ultimul rand, pentru ca a putut face familiei sale viata mai placuta, datorita cadourilor aduse, si mai usoara, datorita banilor castigati in plus fata de ceea ce ar fi reusit in tara.
Desi acum este expert la serviciul administrativ din Centrul International de Conferinte – Camera Deputatilor, dl Macoveanu nu respinge ideea de a mai pleca sa lucreze in strainatate pentru o perioada de timp. Dupa experientele avute, este convins ca a doua oara va sti sa se fereasca de capcanele intermediarilor sarlatani.
Un an trait
la maximum
Monica, desi inca studenta, este una dintre acei „romani fericiti” care au avut sansa sa lucreze in strainatate.
Totul a inceput cu un mic anunt pe care ea l-a vazut in fata bibliotecii engleze din Bucuresti. Acesta cuprindea o oferta de lucru, de un an, in Anglia, pentru studentii romani. Trimitandu-si dosarul Monica a fost printre primii 20 selectionati. A urmat un interviu cu reprezentantii societatii de binefacere GAP (organizatoarea acestui program) apoi un altul, cu cei de la Sony (unde urma sa lucreze).
In august 1997, Monica pleca in Anglia, la Sony Broadcast&Professionals, unde urma sa ocupe functia de coordonator de vanzari pentru Orientul Mijlociu, Africa Centrala si de Sud. „Fiind pentru prima oara departe de familie pentru mai mult de o luna de zile, eram destul de speriata la inceput”, marturiseste ea.
O data ajunsa acolo, spaimele ei s-au spulberat. Colegii au fost foarte draguti cu ea si cu ceilalti doi baieti veniti din Slovacia. Ii invitau acasa la ei, ii luau in excursii, astfel incat sentimentul de instrainare a disparut repede si
s-au integrat foarte bine.
Mai greu i-a fost in prima luna, cu limba. „Desi credeam ca stiu destul de bine engleza, prima luna a fost un cosmar. Nu intelegeam nici macar jumatate din ceea ce se vorbea si-mi venea greu sa ma exprim la randul meu”, spune ea, razand. Dar dupa aceasta prima luna nu a mai avut nici o problema. Ba chiar, cand vorbea la telefon cu parintii, erau cuvinte care pur si simplu nu-i veneau.
Si daca atunci cand a plecat ii era cam teama ca nu o sa poata face fata, acolo teama aceasta a disparut. In primele trei luni, i s-a asigurat un training, iar pe colegi ii putea intreba oricand, orice.
In acest program de training a plecat o saptamana la Dubai (fiind una din zonele cu care urma sa lucreze). „Este o lume absolut diferita de tot ceea ce stim noi aici in Europa”. Tot acolo a fost si intr-o excursie in desert. Plimbarile cu camila, dansatoarea din buric, narghileaua, toate sunt amintiri care o fac pe Monica sa zambeasca nostalgic. r
Calatoriile sunt punctul ei slab. Din banii pe care-i castiga (1.000 lire brut, din care ii ramaneau cam 760) a incercat sa economiseasca, pentru a putea vizita cat mai mult. A vazut Londra, zonele inconjuratoare, Lake District, Cornwall, Scotia, dar si Irlanda . „In fiecare week-end ne luam bocceluta si plecam. E foarte mult de vizitat. Mereu poti gasi locuri neasteptate”. r
Intrebarea care-ti vine in minte e de ce a plecat de acolo, de ce nu a incercat sa mai ramana. „Era prima data cand ma desprindeam de familie. Toti prietenii mei ramasesera aici. Dorul de tara era atat de mare, incat am crezut ca nu mai rezist”. r
Se pare ca anul acela Monica l-a trait la maximum. „N-am fost o clipa nefericita. A fost o bucurie continua”. Neplaceri, amintiri neplacute? Nu are asa ceva. Poate doar faptul ca a pierdut un an de facultate. Insa pe langa tot ce a castigat, dezavantajul e minor. „Din punct de vedere profesional, m-a ajutat foarte mult. In anul acela in care am lucrat la Sony am invatat de trei ori mai mult decat invatasem in cei trei ani de facultate”, conchide ea. r
Ca experienta de viata, a maturizat-o mult faptul ca a trebuit sa se intretina singura. r
Ba chiar i-a placut atat de mult, incat o data intoarsa in tara, cu banii economisiti si-a cumparat o garsoniera si intentioneaza sa se mute cat mai curand.tr
r
Pagini realizate de Viorica Ana Chisu si Adela Fundulear