David M. Halbfinger a scrim o opine pentru New York Times cu privire la relația dintre Statele Unite și Israel. Acesta subliniează faptul că există o lunga listă de cadouri destinate celui mai apropiat aliat al Americii din Orientul Mijlociu.
Decizia Statelor Unite de a-i permite lui Jonathan J. Pollard, americanul condamnat pentru spionaj în serviciul Israelului prin anii ’80, să iasă anticipat din închisoare, i-a permis acestuia să se mute în Israel, punându-se astfel capăt uneia dintre cele mai îndelungate și mai încrâncenate dispute dintre cei doi aliați.
Evenimentul a scos totodată în evidență o perioadă de patru ani extraordinară în relațiile celor două țări, perioadă pe parcursul căreia tratamentul aplicat de președintele Trump premierului Benjamin Netanyahu a fost unul mai mult decât special.
Trump s-a delimitat cât se poate de brusc de poziția predecesorilor săi față de conflictul israeliano-palestinian, ținând partea Israelului în privința statutului orașului Ierusalim, precum și în privința așezărilor din Cisiordania și a altor teritorii ocupate. Echipa sa de emisari în Orientul Mijlociuni a exercitat niște enorme presiuni asupra palestinienilor în tentativa, eșuată, de a-i face să accepte o propunere de pace părtinitoare, după care a încheiat niște acorduri istorice de normalizare a relațiilor Israelului cu Emiratele Arabe Unite, Bahrein și Sudan – acorduri care au sfărâmat solidaritatea arabă din ultima jumătate de secol în sprijinul cauzei palestiniene.
Statele Unite și Israelul s-au unit în confruntarea Iranului și împotriva unor organisme diplomatice internaționale care, în opinia lor, erau considerate drept unite împotriva Israelului. Dar Trump l-a procopsit pe Netanyahu și cu alte premii politice, iar unele dintre ele l-au ajutat să depășească trei campanii electorale în vederea realegerii sale – cel mai mare fiind cel din martie 2019, când președintele american a recunoscut suveranitatea israeliană asupra îndelung disputatelor Înălțimi Golan.
Iată câteva dintre cele notabile cadouri primite de Netanyahu.
Ierusalimul
După ce, în cadrul unor prime convorbiri, a încurajat speranțele palestinienilor de a ajunge la un ‘acord final’ menit să soluționeze conflictul israeliano-palestinian, Trump le-a năruit aceste speranțe în momentul când a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului și când a mutat ambasada americană de la Tel Aviv la Ierusalim. Asta a îndeplinit o promisiune făcută în campania electorală, de mare importanță pentru creștini și pentru mulți dintre evrei.
Israelul pretinde că Ierusalimul este capitala sa, dar palestinienii consideră că Ierusalimul de Est, pe care Israelul l-a ocupat în 1967, este capitala viitorului lor stat.
În privința Israelului, aveau să urmeze și alte evenimente, multe dintre ele provocatoare, cum ar fi momentul în care ambasadorul SUA în Israel, David M. Friedman, a dat prima lovitură de ciocan ca să deschidă un tunel arheolorgic de sub Ierusalimul de Est, săpat prin eforturile mai multor grupuri, eforturi menite să întărească pretențiile de suveranitate ale israelienilor asupra teritoriului.
Secretarul de stat Mike Pompeo a dat propria sa lovitură luna trecută, când a schimbat regulamentul pașapoartelor, permitându-le americanilor născuți în Ierusalim să menționeze ca loc al nașterii “Israelul” și nu “Ierusalimul”. Vechile reguli evitau să menționeze orașul ca făcând parte din Israel.
Presiunile asupra palestinienilor
Riposta palestinienilor în cazul ambasadei a fost boicotarea Casei Albe. Casa Albă a ripostat și ea prin niște măsuri punitive.
Căutând să îi convingă pe palestinieni să renunțe la a mai cere reîntoarcerea a milioane de refugiați de-ai lor pe niște teritorii care acum țin de Israel – o pretenție pe care a respins-o mereu – Administrația Trump a tăiat toată finanțarea acordată Biroului ONU pentru Ajutoare și Lucrări, cel care le asigură un ajutor refugiaților palestinieni din Orientul Mijlociu.
Ulterior, s-au mai tăiat și alte ajutoare: $200 milioane în sprijinul Autorității Palestiniene prin Biroul SUA pentru Dezvoltare Internațională, aproximativ $600 milioane ca ajutor acordat forțelor de securitate palestiniene, $25 milioane pentru spitalele din Ierusalimul de Est și $10 milioane pentru eforturile israeliano-palestiniene de ‘coexistență’.
A urmat apoi ordinul Departamentului de Stat vizând închiderea misiunii diplomatice a Organizației pentru Eliberarea Palestinei din Washington. O lună mai târziu, a fost închis și consulatul american din Ierusalim, cel care se ocupa de relațiile cu palestinienii, mutând aceste operațiuni în noua ambasadă.
Susținerea ambițiilor Israelului în Cisiordania
În frunte cu Friedman, un vechi susținător al așezărilor, administrația i-a ovaționat repetat pe cei care vor ca întreaga Cisiordanie să cadă în mâinile Israelului.
Ambasadorul a sprijinit public ideea anexării Cisiordaniei de către Israel, o idee pe care Netanyahu a pus-o în centrul campaniilor sale în vederea realegerii, iar planul de pace al lui Trump considera că Israelul și-ar putea anexa 30% din Cisiordania.
În cele din urmă, anexarea a fost suspendată în schimbul normalizării relațiilor cu Emiratele Arabe Unite, Trump oferindu-se să le vândă celor din emirate avioane de luptă timp F-35 din dorința de ‘a mai îndulci‘ acordul. În același stil, administrația ‘a curtat’ Sudanul, ștergându-l de pe lista statelor care subvenționează terorismul.
Dar mai sunt multe alte demersuri prin care administrația a ‘normalizat’ planurile Israelului în privința unor teritorii dorite de palestinieni pentru viitorul lor stat.
Anul trecut, afirmând că Statele Unite “recunosc situația din teren“ și apelând la termeni precum “Iudeea și Samaria”, a fost anulat un document din 1978 al Departamentului de Stat, în care se arată că așezările încalcă legislația internațională.
Joi, Pompeo a vizitat o așezare evreiească de lângă Ramallah, devenind primul secretar de stat american care a făcut un asemenea gest. El a emis totodată niște noi directive în privința importurilor din Cisiordania, cerând ca produsele din zonele aflate sub control israelian să fie etichetate ca fiind produse în Israel. O asemenea decizie ar putea face ca măslinele și curmalele produse de agricultorii palestinieni să trebuiască să poarte eticheta ‘Made in Israel’ ca să ajungă la consumatorii americani.
Izolarea Iranului
După ce s-a certat cu Obama pe tema acordului nuclear cu Iranul din 2015, Netanyahu a găsit în Trump un martor care i-a aprobat denunțarea acordului, considerat prea părtinitor – Trump s-a retras din acord în martie 2018.
Pompeo a pus la punct o stretegie de ‘maximă presiune’ asupra Teheranului prin niște sancțiuni economice dure, punându-le liderilor iranieni și 12 condiții, care ar fi putut fi redactate chiar de Netanyahu.
Sprijin internațional
În disputele sale diplomatice, Administrația Trump a fost în mod repetat alături de Israel, așa cum s-a întâmplat atunci când Statele Unite s-au retras din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului în semn de protest față de criticile pe tema tratamentului aplicat de Israel palestinienilor.
Deși niciuna dintre cele două țări nu este membră a Tribunalului Penal Internațional, ambele au criticat faptul că instanța se ocupă de posibile crime de război comise de forțele americane din Afganistan și de Israel în privința tratamentului aplicat palestinienilor. În septembrie, Pompeo a calificat TPI-ul drept ‘o instituție falită și extrem de coruptă’, anunțând sancționarea a doi dintre oficialii săi, arată New York Times.
Apoi, Administrația Trump a pus tot mai des semnul egal între antisionism și antisemitism, atât în țară, cât și în străinătate. Bazându-se pe asta, săptămâna trecută, Pompeo a anunțat că Mișcarea de Boicot, Dezinvestire și Sancțiuni împotriva Israelului (BDS) va fi considerată antisemită, iar membrii săi nu vor mai primi sprijin material din partea guvernului federal.