Lunile de vara se apropie cu repeziciune. Petrecerea concediului de odihna pune la grea incercare atat imaginatia, cat si buzunarul fiecaruia. Cei cu gauri in portofel se vor multumi cu o vizita la parinti sau prieteni. Ceilalti (care sunt dati afara din casa de bani) vor dori insa ceva mai deosebit. De exemplu, vizitarea unor tari a caror istorie a lasat in urma orase, cladiri, muzee sau monumente care merita sa fie vazute.
Dintre cei care pleaca pe cont propriu in concediu intr-o tara straina, cei mai multi au mai vizitat acea tara in cadrul unor excursii organizate. Acestia cunosc orasele cele mai frumoase si principalele atractii turistice, dar din cauza programului strict pe care au trebuit sa-l urmeze nu au putut sa stea cat doresc in unele locuri. Cu alte cuvinte, avantajul calatoriei intr-o tara straina, pe cont propriu, il reprezinta programul vizitei pe care fiecare il stabileste dupa bunul plac. Sunt insa si multi oameni care prefera aventura. Cu un ghid turistic al tarii vizitate (care poate fi procurat de la ambasada sau de la agentia turistica prin care se face rezervarea biletului de avion si a hotelului) se poate pleca la drum fara probleme, mai ales daca tinem cont de zicala romaneasca „a nimerit orbul Braila….
Chiar daca sunt situate la mare distanta de Romania, tarile asiatice sunt cautate in principal datorita culturii cu totul aparte fata de restul lumii. De obicei, sunt vizate orasele mari (Tokio, Singapore, Jakarta, New Delhi, Bangkok). Dupa ce se stabileste destinatia, urmeaza indeplinirea formalitatilor.
Ambasadele cer
programul sejurului
Solicitarea vizei (turistice) necesita un drum la Bucuresti (pentru cei din provincie), obtinerea ei durand intre o zi si trei zile, daca toate cerintele ambasadei sunt indeplinite. In functie de noroc se poate obtine si in aceeasi zi. Dimineata se depun documentele si dupa cateva ore se poate pleca acasa, sau de ce nu, direct la aeroport. Pentru aceasta trebuie cunoscut insa programul de lucru al ambasadei si ce acte se cer. Pentru cei din provincie un telefon dat inainte de a pleca la drum poate salva ceva parale si timpul pierdut. Pentru obtinerea unei vize turistice, cerintele ambasadelor suna de regula asemanatoare: rezervarea biletului de avion (dus-intors), asigurarea cazarii pe timpul sederii, o fotografie sau doua (tip pasaport) si plata unei taxe care variaza de la ambasada la ambasada. Sunt insa si tari care scutesc cetatenii romani de plata taxei de viza (de exemplu Japonia si Malaysia). Pe langa aceste cerinte, ambasada mai poate solicita si un program al vizitei si chiar un extras de cont care sa dovedeasca existenta unor venituri suficiente pentru acoperirea calatoriei.
Daca pretul biletului de avion nu difera foarte mult de la o companie la alta, pretul cazarii poate ridica sau cobori costul concediului. In functie de pretentiile fiecaruia, se poate dormi la cinci stele sau la doua-trei. De exemplu, pretul unei camere la un hotel din Tokio poate varia intre 60 si 250 dolari pe noapte. Exista insa si tari unde hotelurile sunt mai ieftine. In Bangkok, Seul si Beijing se poate gasi foarte usor o camera la un hotel modest, cu aproximativ 200 dolari pentru sapte zile. Precizam ca tarifele la biletul de avion mentionate in cadrul articolului erau valabile pe data de 4 mai si ca acestea urmeaza sa creasca (companiile de zbor isi majoreaza tarifele in sezonul de varf) cu 60 pana la 100 dolari (majorarea de pret difera de la o companie la alta).
Tarife orientative la biletul de avion (dus-intors)
Destinatia (tara, capitala) Pret (dolari) Compania de zbor
Japonia (Tokio) 851 British Airways
Coreea de Sud (Seul) 800 KLM
China (Beijing) 625 TAROM
Hong-Kong 796 Air France
Taiwan (Taipe) 834 KLM
India (New Delhi) 700 Emirates Air
Thailanda (Bangkok) 480 Malev
Malaysia (Singapore) 791 Air France
Indonezia (Jakarta) 937 KLM
Filipine (Manila) 780 Emirates Air
Sursa: ABC Trading (agent IATA) Tel.: 210.44.52; 210.44.82
Aurelian Buliga