Pentru Obama, Europa nu reprezintă ceva esenţial

Preşedintele american Barack Obama şi-a încheiat cu succes prima vizită oficială pe tărâm european. Date fiind cotroversele privind aderarea Turciei la Uniunea Europeană, mulţi analişti consideră că expresia de turneu european ar trebui însoţită de ghilimelele necesare, cu atât mai mult cu cât Obama a făcut o vizită surpriză şi în Irak. Faptul că preşedintele american a venit în Europa cu ideea clară de a promova aderarea Turciei la Uniunea Europeană a creat o primă d

Preşedintele american Barack Obama şi-a încheiat cu succes prima vizită oficială pe tărâm european. Date fiind cotroversele privind aderarea Turciei la Uniunea Europeană, mulţi analişti consideră că expresia de turneu european ar trebui însoţită de ghilimelele necesare, cu atât mai mult cu cât Obama a făcut o vizită surpriză şi în Irak.

Faptul că preşedintele american a venit în Europa cu ideea clară de a promova aderarea Turciei la Uniunea Europeană a creat o primă disensiune între Europa şi America, o Americă ce spune prin vocea preşedintelui său că s-a schimbat.

Divergenţa apărută între Obama şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy l-a determinat pe Pascal Boniface, director al Institutului de Relaţii Internaţionale şi Strategice de la Paris să declare că relaţiile dintre Europa şi Statele Unite s-au modificat odată cu schimbarea conducerii de la Casa Albă.

Astfel, în timp ce George W. Bush vedea în Europa un actor deosebit de important pe scena internaţională, pentru Barack Obama, Europa nu reprezintă ceva esenţial.

Motivul pentru care analistul spune acest lucru este acela că Obama preferă să-şi focalizeze atenţia spre zone „cu potenţial de criză”, cum ar fi Rusia, China, Iran sau Orientul Mijlociu.

Astfel, Boniface apreciază că pe viitor Europa nu se va mai putea bucura de atenţia pe care Statele Unite ale Americii şi implicit şeful de la Casa Albă i-o acordau în trecut.

Mai mult, spune analistul, Obama va încerca, dacă va fi nevoie, să adapteze poziţia europeană la scopurile şi intenţiile sale, aşa cum a încercat să facă în această primă vizită oficială.

Sursa: Le Temps