Pentru prima dată în acest an, panta descendentă este resimţită la nivelul fiecărui oraş din cele şase analizate, atât pe segmentul nou, cât şi pe cel vechi, singura excepţie fiind întâlnită în cazul unităţilor noi din Constanţa.
„Volumul cumpărătorilor solvabili pe segmentul apartamentelor s-a redus considerabil, iar acest lucru se reflectă în evoluţia preţurilor. În ultima lună preţurile au scăzut în toate cele şase oraşe analizate, iar pe anumite categorii, ca de exemplu garsonierele din Cluj, scăderea depăşeşte chiar şi trei procente. În unele oraşe, ca de exemplu Ploieşti sau Braşov, a fost atins un nou prag minim al preţurilor apartamentelor“, subliniază Adrian Erimescu, directorul general al imobiliare.ro.
Valoarea indicelui pentru apartamentele vechi din Bucureşti a ajuns la 1.070 euro/mp de suprafaţă utilă, cu 0,2% peste valoarea lunii aprilie şi cu 3,2% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai mare oscilaţie a fost înregistrată în cazul apartamentelor cu două camere care s-au scumpit cu 0,8%. Garsonierele și apartamentele cu trei camere s-au ieftinit cu 0,4% în acest interval. Față de aceeași perioadă a anului trecut, cea mai mare diferență este constatată în cazul garsonierelor care sunt mai ieftine cu peste 5%.
Braşov
Preţul solicitat de braşoveni în luna mai a ajuns la o valoare medie de 841 euro/mp, în scădere cu 1,9% față de luna trecută și cu aproape 4% mai mică decât valoarea înregistrată în urmă cu 12 luni. Dacă preţul garsonierelor și al apartamentelor cu trei camere s-a ieftinit cu aproximativ 1%, apartamentele vechi cu două camere s-au devalorizat considerabil, prețul acestora scăzând cu 2,5% în doar treizeci de zile. În comparaţie cu mai 2011, cea mai mare diferenţă de preţ, de 3,8%, este întâlnită la apartamentele vechi cu trei camere.
Cluj-Napoca
Preţul mediu cerut pentru apartamentele din blocurile construite înainte de 1990 din Cluj-Napoca a ajuns la valoarea de 982 euro/mp util, în a patra lună a anului, cu 0,8% sub media lunii precedente. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele vechi din Cluj sunt cu doar 1,5% mai ieftine. În cazul garsonierelor şi al unităţilor cu trei camere, a fost constatată o scădere de 3,4%, respectiv 1,6%. Unităţile cu două camere s-au scumpit pentru a doua lună consecutiv, de această dată cu 0,5%.
Constanţa
Preţul mediu de strigare pentru apartamentele din blocurile vechi din Constanţa a înregistrat o scădere de 1% în luna mai, atingând valoarea de 899 euro/mp util, cu 4,6% mai mică decât în urmă cu 12 luni. În aceste ultime treizeci de zile, unitaţile cu trei camere s-au ieftinit cu 0,8%. Totuşi, în aceeaşi perioadă, garsonierele s-au scumpit pentru a doua lună consecutiv, de această dată cu 2%, iar preţul apartamentelor cu două camere a înregistrat o scădere de 2%. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai mare diferenţă de preţ se înregistrează în cazul unităţilor vechi cu două camere care sunt cu 4,6% mai ieftine în prezent.
Timişoara
În ultimele treizeci de zile, preţul cerut de proprietari şi intermediari pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă în cazul apartamentelor vechi a ajuns la 788 euro, cu 1,5% mai puțin decât în aprilie, dar cu 2,3% mai mult decât în urmă cu douăsprezece luni. Apartamentele vechi cu două camere s-au ieftinit cel mai mult, pierzând mai bine de 2% din preț. În acelaşi interval, garsonierele, dar și unitățile cu trei camere au înregistrat scăderi de preţ cuprinse între 1,4% şi 1,7%. În comparaţie cu luna mai 2011, preţul apartamentelor a evoluat cu un procent cuprins între +0,2% în cazul garsonierelor şi +2,4% în cazul unităţilor cu trei camere.
Ploieşti
În luna mai, valoarea medie a indicelui imobiliare.ro a fost de 836 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare în acest oraş. Cu o scădere de 2,2% înregistrată în ultimele treizeci de zile, cea mai mare dintre orașele analizate, preţurile apartamentelor din Ploieşti ating un nou prag minim de la începutul crizei. În comparaţie cu luna aprilie 2011, preţurile solicitate în prezent sunt cu 7% mai mici, aici înregistrându-se cea mai mare diferenţă de preţ dintre toate oraşele analizate, în comparaţie cu 12 luni în urmă.