Însă cum au trecut 28 de ani de la căderea lui Ceaușescu, care ne ținea pe creveți vietnamezi și nechezol, ar fi cazul să fi devenit ceva mai pretențioși. Și să ne punem întrebarea: bine, bine, magazinele sunt pline, dar sunt pline cu ce vrem noi? Vom fi astfel nevoiți să constatăm că, de multe ori, cumpărăm ceea ce ni se oferă și nu ceea ce dorim. Din simplul motiv că ceea ce vrem nu se găsește sau nu se MAI găsește. E drept, ni se oferă multe în schimb. Dar dacă e să fim cinstiți, va trebui să recunoaștem că, de fapt, de multe ori, oferta e departe de a satisface cererea. Să dau un exemplu. Se întâmplă să te „îndrăgostești” (și nu doar tu) de un anumit produs, să fii foarte satisfăcut de raportul calitate-preț și de toate caracteristicile sale și să-i fii fidel o bună perioadă de timp. După care, la un moment dat, dispare de pe piață și nu pentru că ar fi fost înlocuit cu ceva mai bun. Iar comerciantul îți spune: „Nu-l mai avem, dar încercați în loc produsul X”.

Și atunci te întrebi: oare de ce, în România, tot ce-i bun se strică?
Cel mai probabil, produsul X, care îl înlocuiește pe cel preferat de tine, îi asigură comerciantului costuri mai mici la relativ același preț și, deci, o marjă mai mare de profit. Problema e că preferatul tău a dispărut de peste tot. Iar singura explicație e că România e în continuare dominată de oligopoluri, din cauza reglementărilor care blochează accesul noilor-veniți pe piețe, protejează companiile consolidate și subminează competiția. Ceea ce face ca, în loc să aleagă clientul, să decidă furnizorul. Adică aleg alții în locul nostru. Deciziile firmelor fiind interdependente și coordonate, în loc să se concureze comercianții, se concurează cumpărătorii.

Explicația rezidă în aceea că mediul economic, mai precis cadrul fiscal se schimbă mereu, iar volatilitatea nu lasă loc pe piaţă decât afacerilor speculative. Din acest motiv, cine vrea să supravieţuiască trebuie să lovească în client pentru a-şi recupera taxele de protecţie plătite clasei politice, fiindcă nu are cum să funcţioneze potrivit filosofiei capitaliste a diviziunii muncii – eu îţi fac servicii ţie, tu mie. Dar tocmai pentru că întregul business e speculativ şi afacerile autentice se evaporă, nu suntem stabili macroeconomic. E neclar în ce sferă se va crea PIB-ul la anul, în condiţiile în care apar sau dispar afaceri în funcţie de contextul politic şi de taxele aferente. Fireşte însă că toate acestea au un preţ: încrederea în consum nu doar că e una dintre cele mai reduse din UE, ci şi printre cele mai volatile.

IONUȚ BĂLAN,
analist economic