Pep Guardiola face un sezon de excepție. Manchester City ia Cupa Mondială a Cluburilor

pep guardiola

SURSA Foto: Facebook

Manchester City devine cea mai galonată echipă a sezonului, după ce elevii lui Pep Guardiola au reușit să câștige și Cupa Mondială a Cluburilor, al cincilea trofeu al acestei stagiuni.

Pep Guardiola ia tot cu City

Pep Guardiola a adus-o pe Manchester City în epoca de aur a grupării engleze, după ce elevii săi au câștigat nu mai puțin de 5 trofee în acest sezon.

Manchester City a câștigat în premieră Cupa Mondială a Cluburilor, învingând echipa braziliană Fluminense cu scorul de 4-0 într-un meci desfășurat la Jeddah. Acesta este al cincilea trofeu câștigat de Manchester City în cursul anului, realizând o performanță notabilă.

Golurile victoriei au fost marcate de Alvarez în minutele 1 și 88, Nino a înscris un autogol în minutul 27, iar Foden a contribuit la scor cu un gol în minutul 72.

Pentru echipa lui Pep Guardiola este al cincilea trofeu al sezonului, după ce a câştigat campionatul Angliei, Liga Campionilor, Cupa Angliei şi Supercupa Europei.

Pep Guardiola a câştigat 16 trofee majore cu Manchester City. Guardiola a devenit antrenorul cu cele mai multe Campionate Mondiale ale Cluburilor câștigate de-a lungul carierei. Catalanul a ajuns la cota 4, iar astfel l-a depășit pe Carlo Ancelotti. El a câștigat trofeul de două ori cu Barcelona, o dată cu Bayern Munchen și vineri seară cu Manchester City.

Cinci titluri în Premier League, o Ligă a Campionilor, două Cupe ale Angliei, patru Cupe ale Ligii Angliei, o Cupă Mondială a Cluburilor, o Supercupă a Europei şi două Supercupe ale Angliei.

Al Ahly a bătut în finala mică

Pentru a ajunge în ultimul act, Manchester City a învins-o în semifinale pe Urawa Red Diamonds, scor 3-0. Hobiraaten, Mateo Kovacic și Bernardo Silva au fost cei care au adus victoria cetățenilor în fața Câștigătoarei Ligii Campionilor Asiei.

De cealaltă parte, Fluminense a trecut în penultimul act de Al Ahly, scor 2-0. Pentru brazilieni au marcat Jhon Arias și John Kennedy.

Ambele formații se află pentru prima dată în istorie în finala Campionatului Mondial al Cluburilor.

A fost confruntarea dintre câștigătoarea Champions League și cea a Copei Libertadores, iar elevii lui Pep Guardiola și-au dovedit superioritatea. Golurile au fost înscrise de Alvarez (dublă) și Foden, iar Nino a fost autorul nefericit al unui autogol.

În finala mică pentru locul 3, disputată tot vineri, Al-Ahly a învins-o pe Urawa, scor 4-2.