Producătorul de băuturi răcoritoare Pepsico-Ivi caută un îmbuteliator pe piaţa elenă care să cumpere drepturile exclusive de producţie şi vânzare a brandurilor sale, deoarece grupul american Pepsico intenţionează să îşi întrerupă activitatea din Grecia, care îi aduce pierderi.
În ciuda discuţiilor purtate cu trei firme greceşti, Pepsico-Ivi nu a reuşit să găsească un cumpărător, deoarece companiile locale sunt interesate de achiziţia unor anumite mărci, cu o cotă de piaţă mai mare, şi nu de o relaţie de franciză cu Pepsico, scrie cotidianul Kathimerini.
Negocierile au fost purtate cu Epirotic Bottling Industry, producătorul apei Vikos, în octombrie, dar firma este interesată doar de brandul Ivi, nu de o afacere în franciză care ar implica producerea brandurilor Pepsi, care în Grecia pierd din cota de piaţă. Discuţii similare au avut loc şi cu EPSA şi Loux Marlafekas. Reprezentanţii Loux Marlafekas au declarat pentru Kathimerini că „Pepsico-Ivi nu a venit cu o propunere concretă în privinţa a ce doreşte exact să vândă“.
Pepsico-Ivi confirmă faptul că una dintre soluţiile examinate este găsirea unui francizat, declarând cotidianului grec că firma „este mereu în căutarea unui mod optim de funcţionare“ şi că nu există nicio şansă să vândă compania. Pepsico-Ivi şi-a închis fabrica de îmbuteliere a apei Loutraki anul trecut şi a scos-o la vânzare.