Am întâlnit, în discuţiile şi sondajele noastre despre piaţa de capital, diverse motivaţii ale celor care nu au investit la bursă până acum. De altfel, doar 7,3% din cei intervievaţi într-un sondaj recent spun că au investit vreodată în acţiuni listate la BVB. Să vedem de ce nu au făcut-o până acum ceilalţi.
Des invocată este lipsa economiilor disponibile pentru investiţii. Deşi e un motiv obiectiv, sunt şi argumente împotrivă. Există o percepţie legată de faptul că la bursă se pot investi doar sume mari şi foarte mari. Greşit. La noi, spre exemplu, suma minimă este de numai 3.500 RON, adică echivalentul a 1.000 de euro, care poate fi economisită într-un an chiar şi de o familie cu venituri la nivelul salariului mediu pe economie. În plus, există societăţi de brokeraj la care suma minimă este mai mică, sau chiar zero. Este păcat ca banii, chiar puţini, să stea degeaba în bancă sau în valută, în condiţiile dobânzilor actuale, şi stabilităţii cursurilor valutare. Un alt motiv invocat este lipsa interesului pentru o investiţie la bursă. Din nou un motiv obiectiv, fiecare stabilindu-şi priorităţile individual. Totuşi, creşterea medie anuală a indicelui BET în perioada 2000-2005 a fost de 60%. Cu alte cuvinte, investiţia în acţiuni la bursă a adus, în medie, un câştig de 60% anual în ultimii ani, o performanţă care nu ar fi displăcut nimănui pentru economiile proprii.
Desigur, investiţia în acţiuni presupune şi riscuri (investiţionale, de tipul scăderii preţului acţiunilor), costuri, efort de documentare şi învăţare. Recompensele sunt însă pe măsură.
Încă un motiv invocat: lipsa de informaţii despre procedurile, mecanismele şi investiţiile la bursă. Tot o percepţie greşită. Site-ul oficial al bursei reprezintă un bun punct de plecare, iar presa financiară (şi nu numai) abundă în informaţii despre piaţa de capital. Noi punem la dispoziţie o multitudine de informaţii prin kmarket.ro, Puls Capital, Ghidul Investitorului Începător sau Ghidul de Investiţii Personale. În plus, un broker bun poate oferi totul: sfaturi, explicaţii şi recomandări.
Legat de percepţiile de mai sus, un alt motiv este cel al lipsei de experienţă. Însă, în România, unde bursa s-a înfiinţat abia în 1995, nimeni nu avea experienţă în urmă cu zece ani. Toti investitorii de succes de astăzi au fost atunci începători, iar în anii ‘90 sursele de informare erau mult mai puţine.
Lipsa de timp este o altă problema. Însă nu vorbim de un job full-time. Cu un broker bun sau un sistem de tranzacţionare online performant, investitorul poate executa eficient tranzacţii fără a pierde mult timp. În decizia de investire apare şi problema riscurilor. O altă percepţie greşită este că investiţia la bursă „nu este o treabă serioasă“, sau nu prezintă încredere. Astăzi, însă, piaţa de capital prezintă un cadru de mecanisme, instituţii şi reglementări moderne, adaptate celor din UE, iar probleme de tipul celor care au afectat sistemul bancar pe timpuri nu mai sunt posibile