În cursul zilei de joi, 30 noiembrie, au avut loc percheziții în dosarul care vizează fuga lui Cătălin Cherecheş din România.
Percheziții în dosarul care vizează fuga lui Cătălin Cherecheş
Polițiștii din Maramureș au desfășurat cinci percheziții în municipiul Baia Mare. Perchezițiile, care au avut loc joi, au avut loc în cadrul investigațiilor legate de fuga din țară a lui Cătălin Cherecheș.
Operațiunile au fost efectuate în contextul unui dosar penal coordonat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și vizează infracțiuni precum:
- trecerea frauduloasă a frontierei de stat
- favorizarea infractorului
- fals privind identitatea
IPJ Maramureș a transmis că activitățile au fost realizate sub coordonarea Serviciului de Investigații Criminale Maramureș, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș și al Serviciului Criminalistic Maramureș.
Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare și dat în urmărire după ce a părăsit țara înainte de pronunțarea sentinței. Acesta a trecut frontiera folosind identitatea unei rude.
Un polițist de frontieră este cercetat în legătură cu acest caz.
Cătălin Cherecheș a fost depistat ulterior de polițiști în Augsburg, Germania. El intenționa să fugă și din această țară. A fost ajutat în acest demers de o mătușă, însă autoritățile germane l-au reținut înainte să reușească să plece din Germania.
Prefectul județului Maramureș a emis un ordin prin care a constatat încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al lui Cătălin Cherecheș, în urma condamnării acestuia la cinci ani de închisoare.
Cătălin Cherecheș a fost arestat
Autoritățile germane au emis un mandat de arestare în cursul zilei de miercuri, 29 noiembrie, în jurul orei 15:00. El a fost prezentat în fața unui judecător de instrucție de la Tribunalul Augsburg
Fugarul român a fost condus la penitenciarul din Augsburg-Gablingen.
Capturat în Germania, Cherecheș avea asupra sa mai multe documente de identitate și o sumă de bani în numerar. Potrivit informațiilor furnizate de poliția germană, fostul primar deținea 3.000 de euro în numerar în momentul arestării sale.
Autoritățile anunță că durata procesului de extrădare nu poate fi încă estimată. Aceasta depinde în mare măsură de decizia lui Cherecheș și de acordul acestuia cu procedura numită „extrădare simplificată”.
Oricare ar fi decizia, acest pas este esențial pentru determinarea termenului și a tuturor detaliilor referitoare la întregul proces.