Au fost vizate două societăţi comerciale şi domiciliul medicului, de unde s-au ridicat domente, dar şi un aparatul folosit în timpul procedurii medicale, respectiv anestezia care a provocat decesul copilului. Poliţiştii şi procurorii din Argeş au efectuat cele trei percheziţii pe raza municipiului Piteşti şi municipiului Curtea de Argeş, a transmis IPJ Argeş.
Copilul de 4 ani din Pitești mort după ce i s-a făcut anestezie totală într-un cabinet stomatologic, a fost sedat cu propofol, aceeași substanță care i-a provocat decesul și cântărețului Michael Jackson, a explicat un medic anestezist. În urma tragicului incident, Colegiul Medicilor Stomatologi din România s-a autosesizat şi a început cercetarea disciplinară a medicilor din Pitești, județul Argeș, care au fost implicați în anestezia copilului de 4 ani, decedat la Spitalul „Grigore alexandrescu” din Capitală.
Potrivit unui comunicat transmis de CMSR, a fost începută procedura disciplinară împotriva celor implicați în incident, ancheta urmând a fi făcută de o comisie de disciplină.
„În cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România poate fi angajată exclusiv răspunderea disciplinară a membrilor săi, medicul stomatolog răspunzând disciplinar pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei de medic stomatolog, a Codului deontologic al medicului stomatolog, a regulilor de bună practică profesională, a Regulamentului de organizare și funcționare al Colegiului Medicilor Stomatologi din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale CMSR, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale instituției CMSR.
Subliniem că răspunderea disciplinară a medicului stomatolog nu exclude nici răspunderea civilă, penală, administrativă sau materială a acestuia”, se menţionează în comunicat. Între timp, Clinica din Pitești a fost închisă de DSP Argeș, potrivit declarațiilor ministrului Sănătății, Victor Costache.