Cercetările au loc pentru o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, se arată întru-un comunicat de presă remis de DNA, citat de Mediafax.

Procurorii fac 17 percheziţii în judeţele Tulcea, Constanţa şi Galaţi, dintre care 12 sunt sediile unor instituţii publice, restul fiind sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane, a precizat DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că printre sediile instituţiilor publice percheziţionate sunt APIA Tulcea şi primării din cele trei judeţe. Potrivit surselor citate, anchetatorii suspectează că au fost acordate fraudulos subvenţii pentru agricultură.