În această dimineață au loc mai multe percheziții la diverse centre comerciale situate în București și Ilfov, anunță poliția, subliniind că există operațiuni fictive de reciclare deșeuri. Este deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în declarații și uz de fals.
Percheziții la mai multe centre comerciale din București și Ilfov. Există operațiuni fictive de reciclare deșeuri
Mai multe percheziții au loc în această dimineață la mai multe societăți comerciale din București și Ilfov. Polițiștii sunt de părere că în locațiile respective au fost desfășurate operațiuni fictive de reciclare a deșeurilor, iar prejudiciul estimat este de aproape 80 de milioane de lei.
Astfel, polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează 14 percheziții domiciliare, dar și activități de ridicare înscrisuri, de la șapte societăți comerciale. Perchezițiile au loc în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în declarații și uz de fals.
Anchetatorii spun că faptele ar fi fost comise de către persoane implicate în operațiuni fictive de reciclare deșeuri de ambalaje și deșeuri de echipamente electrice și electronice.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020-2021, prin intermediul unor societăți comerciale coordonate direct sau prin interpuși, în scopul obţinerii unor sume de bani, cu titlu de bonificaţie, de la organizații care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (denumite O.I.R.E.P., respectiv Asociații autorizate), persoanele bănuite ar fi furnizat acestor entități documente justificative în care ar fi consemnat activități nereale de colectare și reciclare a 22.236.016 kilograme de deșeuri (de ambalaje și DEEE). Prin raportarea acestei cantităţi în sistemul de transfer de responsabilitate, s-a produs un prejudiciu Administraţiei Fondului pentru Mediu, în valoare totală de 79.085.258 de lei”, au explicat anchetatorii.
Anchetatorii au mai spus că trei persoane vor fi duse la audieri, la finalul operațiunii.
Afacerile companiilor de reciclare din România ar putea ajunge în 2022 de 13 miliarde de lei
O analiză publicată joi de KeysFin arată că cifra de afaceri a companiilor de reciclare din România ar putea ajunge în 2022 la valoarea de 13 miliarde de lei. Astfel, poate fi observată o creştere cu 2,36% faţă de anul anterior, când s-a înregistrat un cuantum de 12,7 miliarde de lei.
Din perspectivă judeţeană, Capitala conduce pe acest segment cu o cifră de afaceri de 2,7 miliarde de lei, ce reprezintă 21,6% din total, urmată de companiile înregistrate în judeţele Ilfov (7,4% din total), Braşov (6,8%), Arad (6%) şi Galaţi (5,1%). La nivel general, primele cinci judeţe au generat 47% din cifra de afaceri a companiilor de reciclare locale, în 2020.
De asemenea, numărul companiilor de reciclare care şi-au raportat rezultatele anuale a crescut cu 1,7% faţă de 2019 şi a fost cu 2,6% mai mare decât în 2016, până la 3.500 de companii, în 2020, conform datelor disponibile în aprilie 2022. Totodată, numărul insolvenţelor a scăzut cu 7,8% faţă de 2019, respectiv cu 34% faţă de 2016, la 59 în 2020.