Miercuri dimineața, polițiștii efectuează percheziții în București, dar și în Gorj, Vrancea și Botoșani. Oamenii legii au ca scop destructurarea unei grupări specializate în înșelăciune. Aceasta se folosea de metoda accidentul.
Prin această metodă, hoții obțineau venituri în special de la cei bătrâni. Hoții au reușit să obțină peste 30.000 de euro, dar și zeci de grame de aur.
Pentru a câștiga încrederea victimelor, hoții spuneau că sunt cadre medicale sau rude ale presupuselor victime. Astfel, ei cereau sume mari de bani pentru persoana care ar fi avut un presupus accident grav.
Au loc 9 percheziții domiciliare
Potrivit Poliției Române, 9 percheziții domiciliare sunt efectuate miercuri, în București și în județele Gorj, Vrancea și Botoșani, de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Mureș, care acționează sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș pentru destructurarea unei organizații infracționale suspectate de săvârșirea mai multor fapte de înșelăciune prin metoda „accidentul”.
”Din cercetările poliţiştilor a reieşit că, de la începutul lunii iunie 2023 şi până în prezent, cei bănuiţi ar fi apelat telefonic mai multe persoane din ţară şi s-ar fi recomandat a fi cadre medicale sau membrii de familie ai celor apelaţi, în unele conversaţii apelând şi la disimularea vocii. Profitând de vulnerabilitatea persoanelor vătămate cauzată de vârsta înaintate şi sub pretextul că membrii de familie ai acestora ar fi implicaţi în accidente rutiere grave, pentru care este necesară intervenţia medicală de urgenţă şi sume de bani consistente, cei în cauză ar fi determinat persoanele apelate să le ofere bani sau bijuterii de valoare. Astfel, ulterior obţinerii încrederii şi datelor referitoare la adresele de domiciliu ale persoanelor apelate, acestea ar fi fost transmise unor complici care s-ar fi deplasat la locuinţele persoanelor vătămate şi care ar fi colectat sumele de bani sau celelalte bunuri de valoare, după ce s-ar fi recomandat a fi reprezentanţi ai unităţilor medicale”, spun polițiștii.
Hoții au obținut venituri de peste 30.000 de euro și nu numai
Suspecții ar fi folosit această metodă pentru a fura de la victime peste 30.000 de euro și sute de grame de bijuterii din aur.
Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române a acordat asistență de specialitate.
De asemenea, polițiștii de la Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor din Târgu Mureș au acordat sprijin pentru documentarea activităților ilegale.
Perchezițiile sunt efectuate de polițiști din cadrul inspectoratelor județene de poliție din Gorj, Vrancea și Botoșani, precum și de polițiștii serviciilor de investigații criminale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Procurorul care se ocupă de dosarul de înșelăciune și tentativă de înșelăciune este cel care supraveghează cercetările.