Pe o piață a muncii cel puțin tulburată, angajații români se „bat“ în certificări și cursuri. O investiție care se poate amortiza rapid, prin promovări sau măriri de salariu.
Pentru mulți români, o diplomă de licență sau de master nu mai este suficientă. După ce ajung să profeseze în domeniile alese, își dau seama că plafonarea nu este o soluție pentru a securiza un loc de muncă sau pentru a progresa profesional și financiar. „Simt că învăț ceva de viitor și vreau să îmi câștig traiul exclusiv din asta, în curând“, spune Robert Răducan despre cursurile de auditor energetic pe care le-a urmat.
Are 29 de ani, este din București și după ce a absolvit Facultatea de Constructii, s-a angajat în domeniu. Aflat la al treilea loc de muncă, în care făcea „același lucru, pe același salariu ca la început“, s-a gândit că nu i-ar strica o certificare de auditor energetic. A plătit aceste cursuri gândindu-se la viitor: deocamdată, legea nu prevede nicio pedeapsă pentru cei care nu își evaluează casele, însă de anul viitor, Robert este sigur că această lege va fi modificată. „În București sunt circa 300 de auditori, însă ar fi nevoie de un număr dublu“, spune Răducan, care nu ar fi putut să ia certificarea dacă nu ar fi avut experiență din domeniul construcțiilor.
După ce a absolvit un curs de auditor care a costat 600 de lei, a primit undă verde de la șefi să presteze astfel de servicii pentru companie și, implicit, un salariu mai mare. Aceasta este doar una dintre certificările la mare căutare, în așteptarea unei legi care să stimuleze piața. Dacă medierea ar deveni obligatorie înainte de judecarea în instanță, cei 1.500 de deținători ai acestei certificări ar fi copleșiți de cerere.
„Am cam zece cazuri de mediere pe an, pe care le rezolv în afara serviciului. E o activitate din care s-ar putea trăi, dacă legea ar obliga la mediere“, spune Laura Enăchescu, care a absolvit Dreptul și este jurist la o companie de asigurări din Craiova. După nouă ani ca profesor de informatică într-un liceu din Capitală, Robert Paulescu și-a dat seama că s-a plafonat. A urmat un curs de inginer de sistem, și-a căutat norocul la o multinațională și a fost angajat. „Nu aveam nicio șansă să ies din sistemul de stat fără pasul acesta“, spune Robert Paulescu.
Fapte, nu diplome
Pentru angajatori, cuvântul magic este „rezultate“, iar diplomele din palmares nu garantează niciodată performanța. „Certificările și cursurile, deși un atu recunoscut în piață, nu reprezintă o garanție în sine pentru negocierea unui salariu mai mare. Este important ca acestea să vină în completarea parcursului profesional al angajatului pentru dezvoltarea de noi competențe“, spune Monica Dona, PR manager la compania de recrutare Lugera&Makler. Potrivit Adrianei Duțescu de la Business School of Management, participantul care câștigă de pe urma investiţiei făcute într-un curs este cel care știe să traducă în activitatea sa de zi cu zi principiile învăţate la cursuri. Mai ales companiile internaționale apreciază un candidat sau un angajat care a urmat cursuri de perfecționare, pentru că „își pot integra mult mai rapid noii angajați şi nu mai au nevoie să facă investiții suplimentare pentru a se asigura că au un nivel unitar de pregătire și eficiență în diferite entități ale organizației“, spune Larisa Condriuc, manager de operațiuni la Manpower România.
Perfecționarea ar putea părea un exces de zel al angajaților, însă în unele domenii precum IT sau contabilitate, există certificări obligatorii, care fac diferența în selectarea candidaților pentru post. Cea mai atrăgătoare oportunitate de perfecționare pentru un finanțist în România este cea de Charter Financial Analyst (CFA). În SUA și Canada, gradul CFA este, de regulă, o condiţie pentru o poziție de top în domeniul finanțelor. „Având în vedere condițile extrem de grele financiare de astăzi, genul acesta de titulatură s-a transformat într-un mecanism de supraviețuire“, spune Adrian Mitroi, secretar general al institutului CFA.
Recomandări
»» Informează-te cu privire la calitatea certificării respective în ceea ce privește raportul beneficiu-investiție;
»» Asigură-te că certificarea/ cursul sunt recunoscute pe piața de profil și sunt acreditate de Ministerul Muncii;
»» Gândește-te la utilitatea pe care o are cursul pentru traseul tău profesional actual, dar și pe viitor;
»» Pune accentul pe calitate, nu pe cantitate. Un CV „sufocat“ de certificări nu inspiră întotdeauna angajatorului încredere;
»» Ai în vedere că, în ochii angajatorului, certificarea trebuie să fie însoțită de competente profesionale dovedite.