Privatizarea companiei. Aceasta este singura soluție la care au ajuns, într-un final, și autoritățile române. Decizia a fost luată și chiar asumată prin Memorandumul tehnic de înțelegere cu Fondul Monetar Internațional (FMI), care a fost făcut public recent.
Conform sursei citate, Oficiul Parti¬cipațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), aflat în subordinea Ministerului Economiei, trebuia să aleagă până la finele lunii iunie un consultant juridic pentru privatizarea Oltchim şi o bancă de investiţii pentru procesul de privatizare, până la finalul lunii septembrie 2011. Astfel, societatea vâlceană ar trebui să treacă în proprietate privată până la finele acestui an.
De ce atâta grabă, în situația în care, în februarie, Guvernul a decis ca abia în prima parte din 2012 să fie lansată privatizarea? Reprezentanții ministerului nu ne-au transmis, până la închiderea ediției, niciun răspuns, dar surse guvernamentale ne-au declarat că, în urmă cu două luni, ministrul economiei, la presiunile Guvernului, a decis să grăbească procesul, întrucât șansele combinatului să rămână în viață sunt aproape de zero.
Cum de s-a ajuns în această situație? În primul rând, din cauza datoriilor companiei care au ajuns la cote alarmante, și creditorii au început să „încolțească“ societatea. În al doilea rând, este vorba de „performanțele“ managementului actual, echipă condusă de Constantin Roibu (foto) de mai bine de 20 de ani. Roibu se laudă că a reușit să țină în viață compania, iar privatizarea o acceptă doar dacă i se garantează poziția actuală. Acționarii minoritari ai Oltchim, grupul german PCC, au comunicat, zilele trecute, că Roibu încearcă să influențeze momentul privatizării prin amânarea acesteia pe termen nelimitat.
„Înainte ca PCC ¬să-și fi exprimat interesul de a participa la privatizarea Oltchim, în 2007, o serie de investitori, precum Borsodchem, SCR, Rompetrol sau Lukoil, au exprimat un interes real pentru Oltchim. Toţi aceştia iau fost considerați de către Roibu ca fiind nepotriviți, iar momentul pentru privatizarea Oltchim, de asemenea nepotrivit“, susțin reprezentanții PCC.
«Performanțele» Oltchim, descoperite de lupa FMI
9 iulie 2011, 12:32
Ultima modificare în 9 iulie 2011, 15:32
Guvernul Boc și-a luat angajamentul de a privatiza combinatul din Vâlcea până la finele acestui an numai după ce experții FMI au arătat că șansele companiei cu actualul manager sunt inexistente.
Etichete:
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Gazprom va controla cel mai mare producător de energie electrică din Rusia
- Ursus reia producţia de bere la Cluj
- Specialiști din Israel sprijină Oncologia Pediatrică din România
- Tnuva, boicotată de israelieni pentru a ieftini brânza proaspătă
- Compania petrolieră Socar şi-a majorat participaţia la un joint-venture din Turcia
- Numărul companiilor româneşti în Bulgaria a crescut de peste opt ori în patru ani
- (P) Procedurile speciale și falimentul societatilor comerciale si ale institutiilor de credit
- Mittal investeşte în mineritul arctic
- Camioanele McDonald’s merg pe ulei vegetal în Emiratele Unite Arabe
- Nestle ar putea plăti un bilet de intrare în China de 2,6 mld. dolari