Performerii industriei chimice, medicamente și anvelope

Cel mai important sector din activitatea economică a României este industria. Aproape un sfert din PIB este realizat de companiile din acest sector. Capital îi va prezenta și premia pe cei mai importanți jucători din industria chimică, medicamente și anvelope în cadrul Galei Premiilor Industriei Românești.

    Policolor

Producătorul de lacuri şi vopsele Policolor a investit în acest an 1,5 mil. euro în cercetare şi dezvoltare şi a făcut un pas important spre demararea lucrărilor la noua fabrică din Militari, un proiect de 6,4 mil. euro. Compania a anunţat că terenul de 13,9 hectare pe care funcţionează în prezent fabrica din zona Theodor Pallady a Bucureştiului a fost vândut cu un preţ de 22 mil. euro şi că a încasat banii pe jumătate din lot, restul urmând a fi plătiţi în 2019. Banii vor fi utilizaţi pentru construcţia noii fabrici ce va fi amplasată în spatele magazinului Dedeman din Valea Cascadelor. Pe lângă linia de producţie de vopsele şi lacuri pentru industria auto, cu o capacitate de 4.000 de tone pe an, care urmează să fie mutată, Policolor intenţionează să pună în funcţiune şi o linie secundară pentru producţia de vopsele pe bază de apă cu o capacitate de 5.000 de tone/an/schimb de producţie. „Aşteptările pentru 2017 sunt de creştere a cifrei de afaceri până în jurul cifrei de 29 mil. euro, faţa de 26,7 mil. euro în 2016, şi a EBITDA la peste 7 mil. euro, la nivel de grup“, spun reprezentanţii Policolor. În prezent, grupul Policolor Orgachim are peste 1.000 de angajaţi.

Kober

Afacerea celui mai puternic antreprenor român din industria de lacuri şi vopsele, Aurel Köber, şi-a continuat evoluţia pozitivă, 2016 fiind al şaselea an consecutiv de îmbunătăţire a rezultatelor financiare. Anul trecut, Kober a raporat vânzări în creştere cu circa 20% până la 64,5 mil. euro, în timp ce profitul producătorului s-a situat la nivelul de 7,3 mil. euro, în uşoară scădere faţă de cel din 2015, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice. Interesant este faptul că numărul mediu de angajaţi ai Kober s-a majorat cu 27% până la 744 de muncitori. Avansul afacerilor a plasat firma în fruntea producătorilor de lacuri şi vopsele din România, fiind urmat în clasament de Fabryo-Atlas Paints şi Deutek. Trebuie precizat, însă, faptul că omul de afaceri Aurel Köber îşi derulează prin această firmă activitatea a două fabrici de lacuri şi vopsele din Piatra Neamţ şi o fabrică de centrale termice din localitatea Vaduri.

    Oltchim SA

Compania Oltchim a trecut prin schimbări importante în acest an, și a revenit spectaculos la prosperitate, după mai mulți ani de declin în care toate lumea îi prevestea falimentul. Dacă anul trecut era încă pe pierdere, având doar un profit operațional, anul acesta combinatul siderurgic a raportat un profit net de 6 milioane de euro, în primele șase luni ale anului, și o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro. Mai mult, administratorii companiei de stat aflată încă în insolvență, au reziliat contractele căpușă și au trimis la DIICOT o sesizare. Toate aceste rezultate se văd pe Bursă, unde compania listată a avut o creștere cu două cifre a valorii acțiunilor. Oltchim urmează să se privatizeze luna viitoare, singurii care mai trebuie să își dea acordul fiind creditorii, după ce statulromân a semnat contractul de vânzare-cumpărare cu Chimcomplex Borzești, singurul ofertant care a rămas pe poziții, după ce fondul de investiții White Tiger, s-a retras pe ultima sută de metri. Conform contractului, pachetele achiziţionate de Chimcomplex sunt Pachetul Clorosodice, Pachetul Oxi-alcooli, Pachetul PO/Polioli, Pachetul Servicii pe Teren, Pachetul Vagoane şi parţial Pachetul VCM/PVC, potrivit unui comunicat al Maravela &Asociatii, firma de avocatură care a consiliat cumpărătorul.

    Chimcomplex Borzești

Achiziția combinatului Oltchim de către Chimcomplex Borzești este cea mai importantă știre din piața de M&A în acest sfârșit de an. Nu mai puțin de 127 de milioane de euro, la care se adaugă TVA, trebuie să plătească compania, care îl are ca acționar majoritar pe Ștefan Vuza, pentru cinci pachete integrale și unul parțial din cele nouă scoase la vânzare de administratorul judiciar. Înființată în 1954, Chimcomplex Borzești este unul dintre fabricanții de produse chimice din România cu mare tradiție. Combinatul, care face parte din Grupul Servicii Comerciale Române, fabrică și astăzi peste 20 de produse chimice utilizate în majoritatea domeniilor de activitate din economie. În 2016, a înregistrat o cifră de afaceri de 41 de milioane de euro și un profit de 1,8 milioane de euro. Anul acesta, toate resursele au fost canalizate spre preluarea combinatului Oltchim, compania fiind implicată în mai multe tranzacții pentru a rost de lichidități. În ceea ce priveşte finalizarea procesului de vânzare, acesta ar urma să aibă loc în prima jumătate a anului 2018. 

    Rompetrol Rafinare

Rompetrol Rafinare (RRC) operează Petromidia Năvodari – cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai moderne și complexe din regiunea Mării Negre, Vega Ploiești – cea mai veche unitate de prelucrare în funcțiune (1905) și singurul producător intern de bitum și hexan, dar și divizia de petrochimie. Prin divizia de petrochimie, RRC este unicul producător de polimeri de pe piața românească. Anul trecut, divizia de petrochimie a prelucrat o cantitate de 189.000 de tone de materii prime (propilenă, etilenă) – cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani, în creştere cu peste 8% faţă de volumele obţinute în 2015. Din produsele obţinute, circa 57% au fost livrate la export, compania reuşind să dezvolte trei noi tipuri de polimeri. Pentru acest an, reprezentanții grupului petrolier și-au propus prelucrarea unei cantități de peste 199.000 de tone de materii prime, cu 5% mai mult decât în anul trecut. În ceea ce privește produsele obținute, compania speră să comercializeze o cantitate mai mare pe piața internă. Compania este deținută în principal de KMG International (54,63% direct si indirect) și statul român prin Ministerul Energiei (44,69%).

    Michelin România

Încă din 2001, grupul Michelin și-a pus amprenta pe industria românească a anvelopelor. Achiziționarea uzinelor de la Florești și Zalău în acel an, precum și construcția, în 2003, a uzinei de cord metalic a transformat divizia grupului din România într-un actor important pe piața anvelopelor. În prezent, echipa formată din aproximativ 3.000 angajați exportă produsele românești către piețe din Europa și America de Nord. Pe lângă cele trei facilități, Michelin România gestionează și o activitate comercială națională care implică vânzarea cauciucurilor, în special sub mărcile Michelin, BF Goodrich, Kormoran, Kleber, produse la Florești, sau Taurus, Kormoran, Riken, realizate la Zalău. Încrederea grupului Michelin în potentialul zonei a determinat, în ianuarie 2005, desemnarea României drept centru regional pentru activitățile comerciale din Albania, Bosnia Hertegovina, Bulgaria, Croația, Macedonia, Muntenegru și Serbia. Începând cu 2014, în urma unor schimbări administrative, România a devenit centrul de coordonare al noii zone comerciale din Europa Centrală și de Sud. Din această nouă organizare fac parte Albania, Bosnia Hertegovina, Bulgaria, Cipru, Croația, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Slovenia și Ungaria. În primăvara acestui an, producătorul francez de anvelope a anunțat că intenționează să investească 60 de milioane de euro pentru extinderea uzinei de cord de la Zalău, fapt care va genera încă 140 de locuri de muncă.

    Pirelli Tyres România

Uzina Pirelli de la Slatina, una dintre cele mai moderne fabrici de anvelope pentru autoturisme, este echipată cu tehnologie de producţie non-robotizată de ultima generaţie, destinată realizării anvelopelor performante din gama premium. Deținută de grupul italian încă din 2005, uzina românească a beneficiat de investiții de peste 555 de milioane de euro și are peste 2.200 de angajați. Ajuns la 11 ani de activitate în România, Pirelli va demara investiții suplimentare de aproximativ 200 de milioane de euro, până în anul 2021, la centrul său de producție din Slatina, subliniind astfel importanța strategică a acestuia pentru activitățile grupului. Când va fi finalizat, noul plan de investiții va crea aproximativ 500 de noi locuri de muncă și va crește capacitatea anuală de producție de la 10 milioane la 15 milioane de unități. Suprafața fabricii va fi extinsă la 260.000 mp, de la 210.000 mp în prezent. Planul de dezvoltare implică, de asemenea, o zonă de producție dedicată sporturilor cu motor, incluzând o unitate de producție pentru campionatul de Formula 1 care să funcționeze ca back-up pentru principala uzină Pirelli destinată Formulei 1, din Turcia. În luna septembrie, Wolfgang Meier, cu o experiență de 22 de ani în cadrul grupului, a preluat conducerea Pirelli Tyres România. Grupul Pirelli desfășoară în România numeroase activităţi sociale şi culturale printre care: parteneriatul cu Universitățile din Craiova și București ce vizează punerea în practică a unor inovaţii tehnologice, proiectul de difuzare a culturii italiene în Slatina, acordul de colaborare dintre Spitalul Niguarda Milano cu Spitalul din Slatina. 

    ANTIBIOTICE 

De la penicilină, primul produs fabricat în 1955, compania Antibiotice din Iași a fabricat sute de substanțe farmaceutice. Astăzi, Antibiotice SA este unul din cei mai importanți producători români de medicamente generice care continuă să însănătoșească generații de oameni. Ca urmare a investițiilor de circa 4,5 milioane de euro, derulate în ultimii 10 ani, în fluxul de fabricație al Nistatinei, compania a obținut în acest an din partea United States Pharmacopeia titulatura de standard de referință la nivel mondial. Antibiotice comercializează această substanță activă în peste 50 de țări și estimează că în acest an va acoperi în jur de 50% din necesarul mondial de Nistatină. Pe lângă acest produs, la care Antibiotice își păstrează tatutul de lider mondial, compania a realizat investiții și în alte produse. Un exemplu în acest sens este demararea lucrărilor la o nouă capacitate de producţie pentru fabricarea medicamentelor topice și supozitoarelor, lucrările, începute anul trecut, urmând să fie terminate în anul 2019. Pentru acest an, compania se așteaptă, conform bugetului de venituri și cheltuieli, la o creștere cu 2,3% a vânzărilor, până la 340 milioane de lei și un profit brut similar cu cel de anul trecut. 

    Terapia SA

Înființată în urmă cu aproape 100 de ani, Terapia SA este una dintre cele mai mari companii de medicamente generice și produse OTC din România și una din primele șase companii active pe piața farmaceutică locală. Terapia este parte a SUN PHARMAceutical Industries Ltd, grup indian prezent pe toate continentele cu 45 de unități de producție și aproximativ 2000 de angajați, având veniturile anuale de peste 4,6 miliarde de dolari. În umă cu doi ani, denumirea comercială a companiei a devenit Terapia – o companie SUN PHARMA, după ce SUN PHARMA a încheiat cu succes achiziția Ranbaxy Laboratories Limited. Anul trecut, Terapia SA a înregistrat o cifră de afaceri de 126 milioane de euro, în creștere cu 4,3% față de nivelul raportat în anul anterior. În același timp, rezultatul net al companiei a crescut de la 22 de milioane de euro, valoare înregistrată în 2015, la 31,8 milioane de euro, adică o majorare de aproape 45%. Compania avea la finele anului trecut un număr de 861 de salariați, cu 60 mai mulți decât în anul 2013 când a avut loc tranzacția între Sun Pharma și Ranbaxy Laboratories Limited.

    Azomureş

Cu o istorie de mai bine de jumătate de secol, Azomureș este cel mai important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România. Anul trecut, compania a finalizat cu succes investiția într-o nouă stație de tratare a apelor industriale provenite de pe platforma de producție, în valoare de peste zece milioane de euro. Stația de tratare a fost astfel gândită încât să poată procesa și alte ape industriale, provenite de la agenți economici din zonă. Această investiție vine în continuarea unuia dintre cele mai ambițioase planuri de retehnologizare din România. În primăvara anului 2012, compania Azomureș a intrat în proprietatea Ameropa Holding, unul dintre cei mai importanți traderi de cereale și îngrășăminte la nivel mondial, iar tranzacţia a reprezentat un punct de cotitură în dezvoltarea Azomureş. Astfel, cu o investiţie de 240 de milioane de euro s-au modernizat instalaţiile cheie, cum ar fi fabrica de Uree și instalaţia Amoniac. Compania a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 326 de milioane de euro, în scădere față de 2015, dar și un profit net de aproape 33 de milioane de euro, în creștere cu peste 5 milioane de euro.