'Aşa cum reiese din definiţiile propuse ca amendamente la proiectul de lege, această propunere parlamentară vizează de facto interzicerea totală a fumatului în spaţiile publice închise, în special în restaurante, baruri, cafenele, cluburi, incluzând terasele. Din formulări care par, la prima vedere, rezonabile, se poate ajunge la situaţii rizibile, în care fumătorilor li s-ar interzice să fumeze pe terasele restaurantelor, sub copertine sau pe plajă', a declarat Tinu Sebeşanu, preşedintele HORA.

În prezent, cadrul legislativ românesc de prevenire şi combatere a efectelor consumului produselor din tutun este deja aliniat cu Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind spaţiile fără fum de tutun, adoptată în 30 noiembrie 2009. Această armonizare a fost realizată, conform reprezentanţilor HORA, nu în baza unei Directive sau a unei Dispoziţii UE, ci în baza unei simple recomandări a Consiliului UE. Recomandările nu sunt obligatorii pentru ţările membre şi, de altfel, în conformitate cu informaţiile pe care le avem, interzicerea fumatului în spaţiile publice nu este pusă în aplicare în toate ţările UE.

Prevederile legislaţiei în vigoare permit proprietarilor de afaceri să-şi adapteze spaţiile, dotările necesare, în funcţie de preferinţele clienţilor, pentru a se acomoda solicitărilor clienţilor fumători şi nefumători şi a reuşi să-şi menţină sănătatea financiară şi competitivitatea pe piaţa liberă.

'Chiar şi aşa, legea actuală s-a dovedit inaplicabilă în proporţie de 90%, iar reacţia pieţei a demonstrat-o. Interzicerea fumatului în totalitate nu va face decât să accentueze această situaţie. HORA este de acord că fumatul ar trebui să fie restricţionat în spaţiile destinate activităţilor medicale, culturale, de educaţie, în transportul public şi în spaţiile de joacă închise destinate copiilor. Orice restricţie şi reglementare de bun simţ, aplicată cu bună credinţă şi care serveşte sănătăţii publice este binevenită. Susţinem însă libertatea de a alege. Considerăm că proprietarii de afaceri private, cum ar fi restaurante, cafenele şi baruri ar trebui să aibă dreptul şi capacitatea de a decide pe cont propriu, consultând angajaţii şi ţinând cont de argumentele economice de care dispun, ce măsuri iau cu privire la fumat în spaţii special amenajate', a declarat Tinu Sebeşanu, preşedintele Organizaţiei.

În 2014, HORA a desfăşurat o cercetare în rândul a peste 9.200 persoane juridice care activează în industria HORECA în România. Potrivit acestui sondaj, 70% dintre respondenţi cred că fumatul ar trebui limitat la zonele speciale în HoReCa. 60% dintre respondenţi au indicat că numărul de clienţi şi veniturile vor scădea, în cazul în care fumatul este complet interzis. Barurile şi alte entităţi pentru servirea băuturilor, cum ar fi cluburile, pub-urile, cafenelele pot fi cele mai afectate – 85% din aceste tipuri de facilităţi se aşteaptă la o scădere semnificativă a numărului de clienţi.

Statele membre UE care au implementat interzicerea totală a fumatului în restaurante au înregistrat, conform datelor oferite de HORA, o scădere dramatică a industriei ospitalităţii. Cercetarea efectuată de către CR Consulting pentru "Save Our Pubs And Clubs", campania desfăşurată în Marea Britanie a relevat că mai mult de 700 de pub-uri au fost închise în Londra după ce interdicţia a fost introdusă, iar la nivel naţional au fost închise 4.800 de pub-uri.

AGERPRES