Tensiuni mari la nivel internațional. Între Coreea de Nord și Japonia ar putea exploda oricând un conflict de proporții. În această dimineață, Coreea pune presiune și lansează mai multe proiectile neidentificate, cu rază scurtă de acţiune, în direcția Mării Japoniei.
Coreea de Nord „a lansat mai multe runde de rachete din orașul Wonsan de pe coasta de est, în direcția nord-est, astăzi între 9:06 și 9:27”, a anunţat JCS într-un comunicat de presă.
„Armata noastră a urmărit îndeaproape mișcările Coreei de Nord și a menținut o poziţie în strânsă coordonare cu SUA”, a adăugat JCS.
Acțiunea vine după ce, în noiembrie, a lansat o rachetă balistică intercontinentală Hwasong-15 (ICBM), susținând că poate pune întreaga zonă continentă a SUA în raza sa de acțiune.
De data aceasta nu a fost vorba de o rachetă balistică, ci de niște proiectile.
„Ceea ce a tras nordul de data aceasta nu este o rachetă balistică”, a spus un oficial militar.
Secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, a declarat: „Suntem conștienți de acțiunile Coreei de Nord din această seară. Vom continua să monitorizăm situaţia cât va fi necesar.”