China îşi transformă supracapacitatea de producţie în exporturi. Companiile chineze câștigă rapid cotă de piață în industriile strategice, pe fondul acuzațiilor tot mai mari de supracapacitate, generată de subvenții.
FXStreet analizează ce înseamnă „supracapacitatea” și ce s-ar putea întâmpla în continuare.
Dezbaterile privind supracapacitatea din China s-au încins
Discuțiile despre problema supracapacității din China au luat amploare. Recent, diverse industrii, cum ar fi cele care se ocupă cu panouri solare, turbine eoliene, oțel și ciment, au început să dezbată problema.
Subiectul a revenit pe tapet în urma vizitei secretarului Trezoreriei SUA, Janet Yellen, în China, când și-a exprimat îngrijorarea cu privire la supracapacitatea industrială. Ea a susținut că economia Chinei este prea mare pentru a „alege calea exportului pentru o creștere rapidă”.
Dezbaterea privind supracapacitatea nu este cu adevărat despre ”supracapacitate”, așa cum sugerează, ci mai degrabă despre ceea ce poate fi numit „supracapacitate problematică”, atunci când excesul de capacitate a unei țări începe să excludă concurenții internaționali și să afecteze dezvoltarea industriei din alte țări.
În timp ce supracapacitatea a afectat diferite sectoare, în diferite perioade ale istoriei, preocupările recente vizează problema supracapacității în economia verde, în special în sectorul vehiculelor electrice, sector în care firmele chineze au ajuns cele mai competitive din lume.
Miza problemei privind supracapacitatea se rezumă la fricțiunile din două dintre tranzițiile economice ale Chinei, prima urcând pe scara valorii adăugate, a doua fiind tranziția ecologică. Există teama că investițiile și sprijinul acordat de statul chinez vor fi direcționate din ce în ce mai mult către industrii strategice și vor provoca distorsiuni ale pieței și dezechilibre competitive.
Încercarea Chinei de a trece la capătul superior al lanțului valoric reprezintă un semnal de alarmă.
Creșterea protecționismului, riscurile geopolitice și amploarea tranziției economice a Chinei
Fricțiunile vor fi greu de evitat, având în vedere creșterea protecționismului, riscurile geopolitice și amploarea tranziției economice a Chinei. Cu toate acestea, având în vedere experiența Japoniei din anii 1970-1980, există loc pentru unele soluții câștigătoare, cum ar fi creșterea investițiilor chineze în străinătate.
Definiția supracapacității este aceea conform căreia capacitatea de producție este mai mare decât vânzările. Discuțiile despre supracapacitate la nivel macro sunt mai puțin clare, ceea ce explică, probabil, de ce unii neagă că există o problemă de supracapacitate, în timp ce alții cred că este vorba de o criză.
Dezbaterea poate fi redusă la o chestiune de „supracapacitate problematică”, care poate fi descrisă ca atunci când exporturile de producție în exces încep să se excludă sau să afecteze semnificativ concurenții din industrie la nivel global.
Există o zonă gri de unde începe acest lucru, dar, de obicei, atunci când capacitatea de producție a unei țări este suficientă pentru a acoperi o cotă dominantă sau atunci când producătorii se angajează în dumping, ar putea fi considerată „supracapacitate problematică”.
Anxietatea cu privire la supracapacitatea chineză provine, probabil, din experiențele recente din industria solară, unde politica industrială a contribuit la dominația globală a producătorilor chinezi de panouri solare. Panourile solare au provocat un război al prețurilor, care creat probleme unor companii și tulburări în industrie.
Argumente-cheie
De la comentariile lui Yellen din aprilie, au apărut o multitudine de voci care și-au expimat opiniile lor. Iată câteva dintre punctele-cheie ale discuțiilor:
„Supracapacitatea chineză este o problemă”
„Dominația în creștere a Chinei asupra unor industrii selectate va afecta dezvoltarea industriei și a lucrătorilor din alte țări.”
Având în vedere amploarea industriei manufacturiere din China, supracapacitatea nu este doar o problemă internă, ci și globală
Țările vor dori să-și protejeze investițiile în sectoare strategice și să-și asigure o cotă de piață.
Industriile aflate în prezent în centrul atenției (în special sectorul auto) sunt cruciale pentru multe economii, în special în Europa.
Încrederea excesivă în orice țară pentru sectoarele strategice implică un element de risc, cu preocupări legate de securitatea lanțului de aprovizionare și de factorii geopolitici.
Riscurile oligopolistice cresc, dacă nu se ia nicio măsură, deoarece supraviețuirea celui mai puternic va elimina jucătorii mai mici.
Supracapacitatea Chinei exportă deflație în restul lumii”. Acest argument este dat de faptul că surplusul de capacitate al Chinei ajunge să fie exportat la prețuri mai mici decât mărfurile similare pe alte piețe, ceea ce, teoretic, provoacă un impact deflaționist.
„Utilizarea politicii industriale depășește normele istorice”
Există o toleranță implicită față de utilizarea „normală” a politicii industriale. De exemplu, protecția industriei incipiente este adesea văzută ca o formă viabilă de politică industrială; fără intervenție, multe industrii nu ar avea nicio șansă de a supraviețui.
Într-un punct nedeterminat, comportamentul trece de la acceptabil la anticoncurențial. Deși este o zonă gri, acuzațiile sunt că, de fapt, China a depășit acest prag.
Firmele zombi contribuie la supracapacitate la nivel global. Firmele care ar fi trebuit să eșueze în condițiile concurenței normale de pe piață sunt menținute în viață în mod artificial, prin politici de sprijin, împiedicând corectarea producției în exces.
„Supracapacitatea chineză nu este o problemă”
„Criticile privind supracapacitatea sunt în mod inerent viciate.” Având în vedere natura generală a acestui răspuns, unele argumente pot fi împărțite în mai multe categorii.
Ideologia pieței libere indică faptul că țările cu avantaje competitive în anumite domenii ar trebui să investească și nu este nimic rău în a produce și a exporta mai mult decât cererea internă.
Atâta timp cât oferta nu eclipsează cererea globală de EV supracapacitatea dincolo de cererea internă nu este o problemă.
Politica industrială poate duce la un exces de capacitate, dar subvențiile sunt pozitive, deoarece se traduc în prețuri mai mici pentru consumatorul final. Această mentalitate este emblematică erei de vârf a globalizării.