În octombrie 2019, publicaţia franceză Le Monde scria că 15 agenţi ruşi ai GRU au folosit o bază din Alpii francezi pentru operaţiuni în întreaga Europă. 2 din cei 15 spioni din „cuibul de asasini” din Alpi ar fi acţionat lângă graniţele României, scrie o publicaţie din Republica Moldova. GRU (Direcția Principală de Informații) este agenția de informații militare externe a Statului Major al Forțelor Armate ale Federației Ruse.
Astfel, doi agenţi GRU ar fi acţionat pe teritoriul Republicii Moldova în anul 2014, iar Serviciul de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova confirmă că unele nume din listă sunt în vizorul instituției.
„Aceștia au intrat în Republica Moldova prin punctul de trecere a frontierei de pe Aeroportul Internațional Chișinău și au petrecut mai multe zile în Capitală, dar și în stânga Nistrului. Vizita unuia dintre ei a fost înainte ca Chișinăul să semneze Acordul de asociere cu UE, iar cel de al doilea a venit imediat după semnarea Acordului”, au declarat surse pentru deschide.md.
Spioni ruşi specializaţi în asasinate şi sabotaj
Le Monde scria, la începutul lunii octombrie, că ofițerii GRU nu ar fi efectuat operaţiuni pe teritoriu francez, dar au călătorit în mai multe rânduri în mici oraşe precum Annemasse, Chamonix sau Evian, în sud-estul Franţei. În plus, ei ar fi operat pe lângă Marea Britanie, în Bulgaria, în Crimeea, în Moldova sau în Muntenegru.
Ei fac parte din unitatea 29155 a centrului 161 de formare specială al GRU. Această unitate se dedă acum la asasinate, sabotaj sau la sarcini mai obscure precum înfiinţarea unor locuri pentru plasarea de mesaje sau obiecte prin care agenţii comunică între ei, potrivit publicaţiei franceze.
Precizările Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova
SIS confirmă că unele nume din lista publicată de jurnaliştii de la Le Monde se află în atenţia instituţiei, însă a precizat că este vorba despre informaţii în curs de investigare şi nu poate furniza mai multe detalii.
„SIS a examinat solicitarea Dumneavoastră cu privire informația apăruta în publicația franceză „Le Monde”, prin care se anunță că serviciile speciale occidentale au descoperit în Munții Alpi din Franța un grup de 15 spioni ai Serviciului Militar de Informații al Rusiei (GRU) specializat în asasinate și sabotaj, și care a acționat în ultimii ani în mai multe țări, inclusiv în Republica Moldova, și vă comunică că instituția desfășoară continuu activități focusate pe identificarea și contracararea stărilor de risc la adresa securității naționale.
Cât privește datele despre persoanele menționate în interpelare, specificăm că unele nume se află în atenția SIS, însă ținând cont de restricțiile legislative ce protejează informațiile în curs de investigare, suntem în imposibilitatea de a furniza detalii pe marginea acestui subiect.
Reiterăm că, Serviciul de Informații și Securitate în cooperare cu organele abilitate ale statului, precum și cu partenerii externi, întreprind măsuri pentru identificarea și reținerea persoanelor bănuite de organizarea și desfășurarea activităților cu caracter subversiv pe teritoriul național al Republicii Moldova”, precizează instituţia din ţara vecină.